Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Kelemen Hunor se întoarce pe cai mascați la Cultură

Zoom Kelemen Hunor se întoarce pe cai mascați la Cultură

677 de milioane de leiera bugetul Culturii

pe 2011, când Kelemen Hunor era ministru de resort în cabinetul Boc. Bani crâncen de puțini, din care 64% înghițeau salariile. Ministerul avea 140 de posturi, dintre care 77 de consilieri plus experți, angajați în condiții obscure. În 2014, bugetul Culturii este de 562,5 milioane de lei. Reîntors la Cultură după doi ani, Kelemen Hunor poate să reducă organigrama de 136 de posturi, dintre care 79 de consilieri și 12 de experți și manageri, pentru a face loc camarilei personale, și să înghețe bugetul pentru restaurări, la obiective din afara arcului carpatic, dirijându-le preponderent spre cele din Transilvania, așa cum a procedat și în timpul primului mandat de ministru, exercitat între 23 decembrie 2009 și 27 aprilie 2012.

Pe vremea lui Hunor I-ul, în Programul

Național de Restaurare (PNR) aveau loc permutări bizare, prin care căpătau prioritate absolută la finanțări atât castelele grofilor din Transilvania, cât și cetățile secuiești din Harghita și Covasna, ori bisericile reformate, luterane sau unitariene din Ardeal. Așa se face că, la secțiunea “Servicii proiectare” a PNR, pe 2010 au fost reportate, de la poziții inferioare, Castelul Wass-Banffy din Gilău-Cluj și bisericile reformate din Domoșu, Mănăstireni și Văleni din județul Cluj. La secțiunea “Execuție lucrări” a aceluiași PNR s-a făcut o solicitare de majorare de buget pentru Palatul Banffy din Cluj-Napoca și pentru bisericile reformate din Băgara și Panticeu, județul Cluj, lucru aprobat.

Alocările de fonduri înspre obiectivele solidare

cu cultura maghiară s-au operat în forme discrete. Bugetul de 62 de milioane de lei pentru restaurări, din 2010, adică 14,761 milioane de euro, a permis deschiderea a 280 de șantiere în cadrul PNR. În primăvara lui 2011, ministrul Kelemen a venit cu mult așteptatele vești proaste, în sensul că unele șantiere de reabilitare a monumentelor istorice ar putea fi sacrificate în favoarea altora. “Nu putem deschide șantiere noi”, a zis Hunor I-ul, “nu putem face lucruri extraordinare. Aș prefera să închidem câteva șantiere unde lucrurile sunt destul de avansate și să folosim cât mai eficient banii de la buget”, a declarat ministrul la Cluj-Napoca.

Automat, dinspre Transilvania au început să curgă

cereri privind demararea cât mai urgentă a lucrărilor de restaurare complexă. Prin adresa 580 din 11 februarie 2010, Direcția pentru Cultură a județului Covasna cere ministrului demararea lucrărilor de restaurare la bisericile reformate din Ghidfalău, Dobolii de Sus, Calnic, Zăbala și Bățanii Mari și la bisericile unitariene din Sâncrai și Chichiș. Lista de completări cuprinde ruinele cetății Székely Támadt din Odorheiul Secuiesc, ansamblul bisericii reformate Mugeni, ansamblul conacului Henter din Sântimbru, conacul Ugron din Cristuru Secuiesc și ansamblul bisericii reformate din Daia, existent pe lista din 2009, suplimentare cu 230.000 de lei.

Coordonarea lucrează ceas, în toate județele

transilvănene. Eparhia Reformată din Ardeal îl interpelează pe ministru, pe 4 martie 2011, cu următoarea listă de priorități, pentru lucrări de proiectare și execuție: biserica reformată centrală și cea cu două turnuri din Cluj-Napoca; bisericile din Sic, Turda Veche, Bicălatu, Luna de Sus, Nima, Viștea, Sfăraș, Căpușu Mic, Băgara, Văleni, Mănăstireni și Fizeșu Gherlii. Lucrurile lăsate moștenire de Hunor I-ul au funcționat atât de bine, în favoarea obiectivelor de interes cultural maghiar, încât lovesc până în ziua de astăzi în obiectivele de interes cultural românesc. Mai ales în acele obiective extrem de fragile, precum bisericile de lemn, înălțate din motive politice, dictate de autoritățile habsburgice, pentru a nu rezista în timp, precum cele din zid.

Politica Habsburgilor, ca monumentele durate

de români în Transilvania să nu reziste la proba timpului, persistă până în ziua de astăzi, în politicile noastre publice. Iată, de pildă, ce îi scrie fostul ministru al Culturii, Daniel Barbu, deputatului Adrian Gurzău, în adresa 1264, din 04.04.2013: “Ca răspuns la întrebarea dumneavoastră din 21.03.2013 privind măsurile pe care le va lua Ministerul Culturii ca bisericile din lemn din județul Cluj «să intre imediat într-un circuit de restaurare» (…) menționăm că PNR pe anul 2013 se află încă în dezbatere și că fondurile alocate pentru acest an sunt reduse cu aproximativ 36% față de anul 2012 (…). Cu regretul de a nu vă putea oferi o rezolvare directă, Daniel-Constantin Barbu, ministrul Culturii”.

În adresa 1264, ministrul Barbu

folosește aproape aceleași argumente invocate de Hunor I-ul, în 2011: “(…) La elaborarea PNR de către Institutul Național de Patrimoniu se are în vedere eficientizarea și optimizarea folosirii fondurilor publice prin introducerea unui număr limitat de obiective noi și asigurarea finanțării obiectivelor pentru care există contracte în derulare”. Or, contracte în derulare, în 2013, aveau obiectivele ce s-au “recalificat” în 2010, 2011 și 2012, prin politicile selective ale lui Hunor I-ul, adică cele solidare cu cultura maghiară: castele, cetăți și biserici, toate din zid. Bisericile noastre de lemn, construite din cauza unei politici discriminatorii habsburgice, riscă să dispară sub ministeriatul lui Hunor al II-lea.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint