Şeful politic al maghiarilor. Ministrul de la Cultură al tuturor românilor.
Reporter: Mereu două nebunii, două obsesii: Tőkes, 15 martie. În limba maghiară, ne puteţi spune de ce latră cîinii în Giurgiu?
Kelemen Hunor: Obsesii, da. Dar nu ale noastre. Aţi putea număra pe două mîini de cîte ori s-a discutat obsesiv în spaţiul public autohton despre aceste două subiecte în ultima vreme fără să fie de faţă vreun maghiar? Pot să vă spun eu: n-aţi putea. N-aveţi atîtea degete. Noi le discutăm ca pe nişte subiecte absolut normale şi le dezbatem exact atît cît trebuie. De altfel, nu îmi place să vorbesc despre cele două subiecte în aceeaşi zi. Este destul de evident că ele ţin de două metafizici diferite…
Rep.: Imaginea UDMR de „băieţi deştepţi“ care vin cu şantajul politic. Azi cu Universitatea, mîine cu regionalizarea. Nu vă e ruşine faţă de propria conştiinţă?
K.H.: Tocmai asta e, că nu. Din contra. Am avea mustrări de conştiinţă în cazul în care nu am duce pînă la capăt acest deziderat specific al nostru care, pare-se, nicicum nu vrea să se rezolve de la sine, nici după două decenii de democraţie. Aşa că UMF-ul nu e o temă pe care am inventat-o acum fiindcă n-am avut altceva mai bun de făcut. Avem dovezi destule în acest sens: de exemplu, Programul UDMR la care au consimţit mai mulţi băieţi şi fete deştepte care pot fi denumiţi generic comunitatea maghiară. Mult mai ciudat, însă, este faptul că la noi multiculturalitatea este pe buzele tuturor, dar atunci cînd vine vorba să le şi spunem lucrurilor pe nume, sau să facem ceva în acest sens, dintr-o dată se schimbă placa. Unii încep să aibă convulsii, alţii intră într-o derută totală.
Rep.: A venit primăvara. Ce poezie vă place despre primăvară?
K.H.: Primăvara poetică se lasă încă aşteptată la noi. Doar primăvara din versurile lui Szilágyi Domokos este inefabilă. Unul dintre cei mai mari poeţi ai literaturii maghiare contemporane relatează felul în care natura aşteaptă cu răsuflarea ţinută ca universul să-şi însuşească primăvara:
„Zörögni is elfelejt
erdő alján a haraszt,
némán figyel: a világ
most tanulja a tavaszt.“
Versuri de o frumuseţe nepămîntească…
Rep.: Aţi stat vreodată cu fundul la soare să priviţi cum creşte iarba? Dacă nu, relataţi situaţii similare.
K.H.: Cînd soarele îşi exercită funcţiunea, eu încă stau în birou. Deci nu ne prea vedem în timpul săptămînii. Cît despre situaţiile lipsite de obscuritate, în actulul context politic, nu vă pot relata prea multe.
