Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Klaus Iohannis în Statele Unite:   Impresii de călătorie

Zoom Klaus Iohannis în Statele Unite:   Impresii de călătorie

1. Pe aeroport, un polițist de frontieră m-a întrebat care e scopul și data vizitei. De durată n-am știut să-i spun. Depinde, acuma, cît mă țin tovarășii mei care au vilă la Miami. Adică nu vreau să fiu o pacoste care stă pe capul lor și nu mai pleacă, dar nici nu-mi vine să mă-ntorc acasă, unde ba e prea frig, ba e prea cald, ba nici nu mai contează, pentru că pute în tot Bucureștiul dinspre groapa de gunoi.

În legătură cu scopul vizitei, treaba e clară: scopul e să moară de ciudă Viorica Dăncilă și Dan Barna și cine se mai gîndește să-mi facă concurență la toamnă la alegerile prezidențiale. Ia, Viorica, joac-o p-asta! Pe mine mă primește Trump la Casa Albă și tu nici măcar nu știi care-i capitala Americii, ca să te duci și tu neinvitată într-o vizită de stat.

2. E bine că, atunci cînd ești lider, afli o grămadă de chestii noi. De exemplu, cu ocazia vizitei în SUA am văzut și eu ce-i place lui Trump să bea: whisky cu două cuburi de gheață, Cappy de portocale și, dacă nu vrea dulce, apă minerală la temperatura camerei. A, și am mai aflat că te ceartă dacă îi încurci comanda. Și că se supără foarte tare dacă te-mpiedici cu tava de băutură și verși tot alcoolul pe el. Mă rog, pe urmă s-a simțit și el prost că m-a confundat cu un chelner și chiar și-a cerut scuze omul.

3. Trump a fost foarte uimit să audă că vin din Transilvania. M-a întrebat dacă eu sînt Frankenstein. Am zîmbit superior în fața acestei confuzii și i-am explicat că Frankenstein e doctorul. Eu sînt, de fapt, monstrul lui Frankenstein.

4. Donald Trump mi-a dezvăluit o chestie la care nu mă așteptam. Cică el mă admiră cumva, pentru că n-ar putea să facă niciodată ce fac eu. Mai exact, nu știe cum de reușesc eu mereu să urmăresc evenimentele cu atenție și îngrijorare. El n-are nici capacitatea de a se concentra pe ceva pentru a urmări cu atenție și nici resursele sufletești ca să se îngrijoreze. Ați rîs degeaba de mine, fraierilor din România care sînteți fraieri. Iată că am calități certe de politician. Pînă și cel mai puternic om al planetei a zis în glumă că mă admiră. A, am uitat să spun, el glumea în tot acest timp, dar nu cred că schimbă foarte mult situația.

5. Una peste alta, a fost o vizită frumoasă. Cel mai mult mi-a plăcut totuși la Muntele Rushmore, unde am văzut că președintele Abraham Lincoln e aproape la fel de tăcut ca mine.

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    Trump nu bea alcool.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • Cioclii

    4 august 2020

    Viziunea convalescentului privind în oglindă Fiți gata la harpoane că îngeru-i la copcă în țara cea vestită și rece de sub votcă cu turlele înfipte în nori pînă-n prăsea, momiți-l […]

  • N-a mai mers la pușcărie, hai, măcar, la Primărie!

    4 august 2020

    Așa cum bețivii adevărați își revin spre dimineață dacă simt pe gîtlej un nou pîrîiaș de vodcă, Traian Băsescu dă semne de dezmeticire. Lunga mahmureală politică nu i-a priit. Abstinența, […]

  • România din ce în ce mai puțin educată

    4 august 2020

    Klaus Iohannis este profesor. Nu și-a mai exercitat meseria din 1997, e drept, acela fiind anul în care a părăsit definitiv catedra pentru un post în administrație. Mai întâi inspector […]

  • Martirii carantinei

    28 iulie 2020

    Printr-o ironie a sorții, săptămîna trecută Marea Neagră și-a luat și ea rația de libertate, fiindcă din două sute de mii de samavolnici care s-au scăldat în lipsa de respect […]

  • Cel mai scump dulap din istorie

    28 iulie 2020

    „Am obținut pentru România o sumă impresionantă, 79,9 miliarde de euro“, a zis președintele Iohannis, și s-au găsit destui să se repeadă să-i pupe mîinile ca unui binefăcător. Banii ăștia, […]