Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

La Bistrița a început sezonul de iarnă al asfaltărilor

Zoom La Bistrița a început sezonul de iarnă al asfaltărilor

Toată lumea știe că un manager bun se îngrijește, pe timp de vară, să aibă utilaje și materiale necesare pentru deszăpezirile de iarnă. Asta ca să poată, tot pe timp de iarnă, să mai facă și niște mici asfaltări pe ici, pe colo, cît să treacă cu bine de sezonul rece și firmele prietene ale administrației. Cam ăsta e și cazul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, condus de numitul Emil Radu Moldovan, mai vechiul și mai noul președinte al instituției. Pe data de 12 ianuarie, instituția pe care o conduce scoate la mezat un contract de ceva mai bine de două milioane de lei plus TVA, pentru mici lucrări de asfaltare pe drumurile județului. Procedură simplificată, fără prea mari bătăi de cap, astfel că banii ajung la SC Frasinul SRL, o firmă apropiată administrației județene. Firma cu pricina, deținută de familia Larionesi, și-a făcut primele milioane din afaceri cu lemn. Ba chiar sînt prezenți prin cîteva dosare, cum a fi cel cu Sweighofer Holzindustrie, cărora cei de la Frasinul le vindeau lemn. Cum însă pădurile se mai termină, spre deosebire de fondurile publice ale Consiliului Județean, băieții s-au reorientat și s-au adaptat din mers. Spre exemplu, în urmă cu aproape un an, tot așa, în perioadă de iarnă, primeau de la același domn Emil Radu Moldovan un contract de aproape 60 de milioane de lei, tot pentru asfaltări ale drumurilor județene. Pînă la urmă, probabil că e și asta o strategie, să asfaltezi iarna, ca să poți fi sigur că o să ai de asfaltat și iarna următoare. Firmele prietene știu de ce.

1.060 de vizualizări

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia