Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

La CFR s-au reeşalonat datoriile, da’ nu s-au restricţionat cheltuielile

Zoom La CFR s-au reeşalonat datoriile, da’ nu s-au restricţionat cheltuielile

Nici nu s-a uscat bine cerneala pe memorandumul Guvernului prin care datoriile CFR au fost reeşalonate, că băieţii din companie s-au pus pe treabă. După ce au ciocnit paharele de şampanie în cinstea reeşalonării, şefii CFR au ajuns la concluzia că acum se pot pune pe cheltuit. Mai exact, s-au gîndit să dea o mînă de ajutor unei firme din interiorul CFR, care nu a beneficiat de scutiri şi amînări ale datoriilor.

Pe motiv că trebuie implementate nişte servicii informatice, CFR a turnat 7,9 milioane de lei în conturile celor de la Informatica Feroviară SA. Evident, contractul a fost semnat ca urmare a unei negocieri directe, motivată de faptul că serviciile necesare nu puteau fi executate decît de firma în cauză. Ei bine, Informatica Feroviară SA este deţinută în proporţie de 100% de către CFR SA, ceea ce înseamnă că afacerea este, în fapt, un business intern prin care CFR a mai dat o mînă de ajutor unei companii pe care o deţine. Informatica Feroviară SA are nu mai puţin de 13 persoane în conducere, membri în Consiliul de Administraţie, cenzori sau persoane împuternicite. Însuşi preşedintele CA, Dorina Mironescu, are mandatul expirat încă de acum doi ani. În plus, alţi şase dintre cei 13 membri ai conducerii societăţii au mandatele expirate. Dacă e să ne uităm însă la datele de la Ministerul Finanţelor, găsim şi o explicaţie pentru acordarea acestui contract. Spre exemplu, anul 2008 a fost încheiat cu o pierdere netă de 4,7 milioane de lei. Următorii doi ani au fost încheiaţi aproape tanda pe manda, cu un profit de 62 de lei, respectiv 38.000 de lei. Ceea ce pentru o societate cu o cifră de afaceri de zeci de milioane şi cu peste 350 de angajaţi înseamnă nimic. Anul trecut însă nu a fost unul fericit. Compania a încheiat anul cu o pierdere de 6,9 milioane de lei. Or, cu acest contract atribuit de acţionarul principal, nu doar că au acoperit gaura de anul trecut, dar le mai rămîne şi un milion pentru prime.

 

 

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint