Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice din București a decis că pur și simplu nu mai poate funcționa cu aparatura din dotare și că trebuie cumpărate niște fotocopiatoare, scannere și imprimante laser noi. Plus servicii de reparații și întreținere, că fără astea nu se poate. Au făcut oamenii un caiet de sarcini, au estimat valoarea contractului și l-au scos la mezat. La licitația organizată în urmă cu cîteva săptămîni s-a înscris, surpriză, o singură firmă, Pragma Computers SRL din București. Și mai mare surpriză, oferta celor de la Pragma Computers părea să fie copiată la fix după estimările Direcției de Finanțe, așa că prețul pe care s-a bătut palma a fost de 1.265.000 de lei plus TVA, adică maximul estimat.
SC Pragma Computers SRL este deținută de Cătălin Corneliu Gheorghiță și Mihaela Alexandra Gheorghiță, și este una destul de obișnuită cu contractele pe bani publici, avînd, printre alții, clienți precum DNA ori pe Marian Vanghelie, a cărui Primărie – pe vremea cînd era primar – cumpăra de la firma soților Gheorghiță diverse sisteme hardware pe care le dădea cadou elevilor din sector.
Ei bine, și dacă tot și-au luat cei de la Finanțe atîta aparatură nouă, se impunea și o achiziție de hîrtie xerografică, în formate A3 și A4, pentru imprimante și copiatoare. Că, vorba aia, la copiatoare noi, hîrtie nouă. Așa că au mai organizat o licitație, în urmă cu ceva mai bine de o săptămînă, în urma căreia s-a stabilit că 1.605.310 lei plus TVA vor ajunge în conturile Lecom Birotică Ardeal SRL, care a venit cu cea mai bună ofertă. Căci, de data aceasta, nu doar că a existat mai mult de un ofertant, dar chiar și prețul final e cu ceva mai bine de 100.000 mai mic decît maximul estimat de cei de la Direcția de Finanțe.






