Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

La Onești, contracte ca pe Tîrgu Ocna

Zoom La Onești, contracte ca pe Tîrgu Ocna

Oneștiul e un mic orășel care, cel mai probabil, nu-și permite un rege al asfaltului, cum se întîmplă în marile orașe, așa că au făcut și oamenii de acolo ce au putut cu bugetul și și-au luat un mic rege al trotuarelor. Imediat după ce i se uscase cerneala pe certificatul de primar reales al municipiului, Laurențiu Neghină a decis să investească în trotuare și pavele, din nou, și a scos la mezat un contract – procedură simplificată – în valoare de vreo 4,6 milioane de lei. Adică o nimica toată acolo de un milion de euroi, dacă punem la socoteală și TVA-ul. Banii au ajuns la Alconep SRL, o firmă de mari succesuri în afacerile cu statul, patronată de un domn pe nume Ilie Alecu, ale cărei aventuri au mai ajuns, din cînd în cînd, prin paginile publicațiilor moldave, ba chiar și în texte în care nu era tocmai lăudat. Ei bine, după ce domnul Neghină al Primăriei Onești a atribuit acest contract, care era unul cadru, s-a trecut la treabă. Adică au dat din el, fiind vorba de un contract-cadru, pe doi ani, cam jumătate de milion în primă fază. Iar acum, că a mai trecut timpul, s-a mai dilatat asfaltul și au mai crescut pateul și pavela, au mai dat din el încă 4,6 milioane de lei, pe data de 22 aprilie. Că, vorba aia, vin sărbătorile și merge și un mic bonus, acolo, chiar dacă se depășește valoarea totală inițială. Pînă la urmă, important e să fie OK trotuarele din Onești. Că, în fapt, nici măcar nu e vorba de asfaltări sau noi amenajări cu pavele, ci doar de niște lucrări de întreținere și reparații. Pesemne lucrări de reparații la lucrările de o jumătate de milion din anul precedent.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Cel mai primejdios drum

    11 mai 2021

    Marele explorator care a călcat pe spinarea aligatorilor din mlaștini, dansînd pe buza prăpăstiilor cu rucsacul în spinare, înfășurat în voalul de zăpadă al miresei din Kilimanjaro, după ce a […]

  • Baroni, aruncați armele!

    11 mai 2021

    La parastasul ursului Arthur nu s-a auzit nici un bocet pesedist. Nici liberalii și nici ungurii nu s-au grăbit să-și tragă mucii la căpătîiul splendidei fiare. Toți iubitorii de natură […]

  • Vaccinații über alles

    11 mai 2021

    Bâjbâim neputincioși încă de la începutul lui 2020, în încercarea de a găsi un dușman cât de cât decent. Să fie măcar vizibil, să-l putem fotografia, filma și expune public, […]

  • De ce e mai coruptă stînga decît dreapta

    4 mai 2021

    Cine a furat mai mult: PDSR-ul lui Ion Iliescu în lungul și înverșunatul lui jaf din anii ’90 sau CDR-ul lui Constantinescu în haotica guvernare din anii 1996-1999? Cine s-a […]

  • Emasculata concepție

    4 mai 2021

    De ce se ratează complet partidele și politicienii așa-zis noi atunci când ajung la putere sau în apropierea ei? E o întrebare pe care uneori nici măcar nu vrem să […]