Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

La Radio, de pază vreau la Radio. Atribuiri pe unde scurte, la valori mari

Zoom La Radio, de pază vreau la Radio. Atribuiri pe unde scurte, la valori mari

Pentru că nu putem risca să vină te miri cine și să fure valorile de la Radioul public, să rămînem, Doamne păzește și apără, fără cotele apelor dimineața, gheață la mal, scade, Societatea Română de Radiodifuziune a decis, absolut justificat, să închirieze niște bodyguarzi. Deocamdată doar pentru patru luni, într-un contract atribuit prin negociere fără anunț de participare și alte cele, că-i caz special, chestie de urgență și importanță majoră. Spre exemplu, pentru paza obiectivelor, bunurilor și valorilor din București, compania de stat a pus la bătaie nu mai puțin de 3,23 milioane de lei plus TVA. Deloc surprinzător, oamenii au și găsit cui să dea banii ăștia, astfel că pe data de 11 mai a fost semnat un contract cu o asociere de firme de pază, formată din Cyber Security SRL și Viper Protect SRL. Așa cum vă închipuiți, probabil, nu e nimic inovator în schema asta, căci nu-i prima șmecherie de felul ăsta, primul purcoi de bani care zboară din conturile companiei de stat pe astfel de servicii. Există, totuși, o dilemă aici, în sensul că nu-i foarte clar cine se simte mai în siguranță, acum că s-au plătit banii ăștia: oamenii din Radio sau firma care încasează cam un milion pe lună. Pe de altă parte, schema asta nu doar că e o chestie recurentă, însă nici măcar nu-i singura, căci Societatea Română de Radiodifuziune are chestii și valori și bunuri nu doar în București. Spre exemplu, în aceeași norocoasă zi de 11 mai, compania a mai semnat un contract, tot negociere fără anunț, tot pentru o durată de patru luni, numai că pentru bunurile și valorile de la Timișoara. Aici, cele două companii alese pe sprînceană, TMG Guard SRL și Vigilent Security SRL, vor încasa doar aproape un milion de lei.

3 vizualizări

1 comentariu

    Adaugă un comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
    Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

    Carne de pui La Provincia
    Big Fish
    Editoriale
    Iubitori de arta