Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

La Senat, totul e asigurat

Zoom La Senat, totul e asigurat

Mai țineți minte scandalul Euroins? Normal că țineți minte, că probabil sînteți printre cei 2,5 milioane de români care au cumpărat polițe de asigurare de la firma asta care a dat un ditamai tunul statului român, chiar sub ochiul vigilent al ASF. Ei bine, treaba a bubuit acum vreo două-trei săptămîni, cînd bulgărașilor le-a fost ridicată licența și a urmat puțină insolvență. A urmat puțin scandal, niște audieri, au fost chemați ștabii ASF să dea explicații, după care, de la vîrful politichiei, s-a transmis că se va rezolva, să stea fiecare liniștit, la locul lui. Marele tun e investigat de cîțiva jurnaliști din echipa lui Tolontan, care încearcă să dea de urma banilor dispăruți via Bulgaria prin te miri ce paradisuri fiscale, în timp ce FGA stă să caute după lovele, să mai acopere încă o gaură, după Astra, Carpatica sau City Insurance. Cetățenii, ăia cu polițe de la Euroins, să stea însă liniștiți, că e totul OK, nu trebuie să-și facă griji. Și, ca dovadă că totul e OK, pe 29 martie Senatul și-a luat, în cadrul unei proceduri simplificate, niște polițe noi de asigurare, atît RCA, cît și Casco, în valoare de 77.000 de lei, respectiv 255.000 de lei, valabile din 1 aprilie și pînă la finalul anului, pentru cele 140 de mașini din parcul auto. De la Omniasig Viena Insurance Group, desigur, că doar nu era să cumpere de la vreo firmă bulgărească, normal. Cei 2,5 milioane de asigurați la Euroins să stea însă liniștiți, că-i totul în regulă.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Screenshot
Istorii corecte politic
Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Apelul de seară

    10 septembrie 2024

    Bucătăriile se văd din cer mai bine decît oamenii de seamă, prinzi îngeru-n gamela ta cu zeamă, nedetectat de radarul de fier, întîi precum o pată de untură, apoi întregul […]

  • Paradisul dronelor

    9 septembrie 2024

    Turismul nostru prinde aripi. Ne vizitează tot mai multe drone. În week-end a venit un grup din Rusia și a petrecut de minune în Delta Dunării. După cum informează MApN, […]

  • Balada triștilor băcani

    3 septembrie 2024

    Printre dugheni, pe strada Zece mese, acum o sută şi ceva de ani, a fost zărit, cu orbitoare fese, îngerul trist al triştilor băcani. Era un semn al crizei monetare, […]

  • Coridorul Ciucă

    2 septembrie 2024

    E un proiect de infrastructură politică menit să unească două zone defavorizate ale României: PNL și Palatul Cotroceni. Nu s-a făcut licitație, a fost încredințare directă. Se zice că Iohannis […]

  • Galben impostor

    1 septembrie 2024

    Nimic nu pare mai ridicol, în ultima perioadă, decât marota dreptei unite, pe care fel și fel de trompete o flutură în public, provocându-și erecții și visând umed la fotoliul […]

Iubitori de arta