„Nu cred că soluţia să-l baţi pe Pinalti e să furi mai mult decît el. Trebuie să cîştigăm corect, cinstit“, a zis Victor Ponta după ce, la Piatra Neamţ, sacoşele PDL au învins găleţile USL. Declaraţia e gravă. Se povesteşte că, la auzul ei, Octav Cozmîncă a vomitat pe un trecător. Viorel Hrebenciuc s-a făcut livid, a dus mîna la inimă şi a scos de acolo portofelul, pe care l-a aruncat apoi, cu o înjurătură, într-un cerşetor.
În ceea ce-l priveşte pe Miron Mitrea, artizanul telefoanelor otrăvite, cică el şi-a comandat, pe fond nervos, un Ferrari. Martori oculari au relatat că, în timp ce Victor Ponta spunea ce spunea, pe lîngă gropile lui Nicolae Ceauşescu, Emil Bodnăraş, Ana Pauker şi Silviu Brucan pămîntul s-a vălurit deodată, ca şi cînd cineva – nu se ştie cine – s-ar fi răsucit în mormînt.
Vorbele nemaiauzite ale Cîrlanului nu numai că au întinat sfintele idealuri ale unei găşti de hoţi, dar au jignit pînă în străfunduri, pînă la substanţa comunistă, cominternistă, socialistă şi apoi fesenistă, fibra de bază a ceea ce astăzi se mişcă şi umblă sub numele de PSD. Ca să ajungi politician, primul lucru pe care trebuie să-l înveţi e că alegerile se fură. Ca să ajungi pesedist, trebuie să ştii asta încă din leagăn. Ca să ajungă Victor Ponta în Parlament, strămoşii lui politici au trădat, au jefuit, au minţit, au dat în cap, au deposedat de proprietăţi, au pornit războaie, au falsificat istoria, au condamnat oameni la închisoare, i-au lichidat, dar, mai des decît orice, au furat la alegeri. Au furat la alegerile din ’46, la alea din anii ’50, ’60, ’70 şi ’80, au furat apoi la alegerile din ’90, din ’92, din ’96, din 2000, din 2004, din 2008, din 2009 şi, dacă se va găsi destul respect pentru tradiţia partidului, vor fura şi de acum înainte. Au furat chiar şi cînd au pierdut, au furat chiar şi cînd au furat ceilalţi mai bine, au furat necontenit, într-un soi de cult eroic al furtului, într-un idealism penal, îmbogăţit, mai ceva ca uraniul, cu opt decenii de hoţie. Peste toată această istorie organică vine Ponta, un băieţel cu vocea în formare, şi zice că vrea să facă pişu. Dacă nu i-ar veni peste mînă şi dacă nu i s-ar face milă de tinereţea lui, Gheorghiu-Dej l-ar împuşca pe loc.







omfg! ce nenorociti sunt astia de la psd!
ce noroc avem cu voi, ca ati pus umarul la alegerea pdl-ului! nici nu-mi dadeam seama, pana acum! sa va multumim deci, in genunchi, pentru minunata conducere de partid si de stat, actuala! asa sa v-ajute al de sus
NU-POT-SA-CRED!!! Ce rasucire din calcaie de 180 de grade!Sunteti un adevarat contorsionist, d-le Buscu! Macar v-ati intors la origini. Sunt perfect de acord cu ce spuneti dar… Sa aud asta de la dvs.! OAU! De-aia noi, oamenii, ne-am inmultit si am impanzit Pamantul. Pentru ca suntem foarte adaptabili.
superb! nu am mai ras cu lacrimi de mult… sanatate curata….
Bravo Dorule! Vezi ca se poate.
Deci sa intelegem ca nenea Dinu e foarte hotarit s-o rupa cu USL si cu Crin.
au furat si in 2008 si in 2009? mestere, las-o ca macane! la putere se afla basescu din 2004, asa, pentru cultura dumneavoastra generala! cel mult se poate spune ca au furat prost in 2008 si in 2009. dar pentru asta nu se da coronita, coronita au luat chioru’, blonda si piticu’. inchei cu un citat din marele carmaci: „sa-ti fie rusine, Dinu Patriciu!”. :))))
Asa e, dom’ Buscu, au pus laba comunistii astia de la Psd pe toata hotia din tara asta si nu vor s-o mai imparta cu nimenea! Nu-i vorba ca astilalti isi merita soarta, penelistii – niste diletanti amarati in furaciuni, udemeristii croiti sa ne fure Ardealul si sa-l care in pusta, iar pd-ul chiar nu este interesat (desi culmea, se trag si ei tot din comunisti), dar se vede treaba ca au tradat idealuirile si indeletnicirile stramosesti, de vreme ce nici un pidilic n-ar fura nici sa-l pici cu ceara…
problema e ca Ponta doar zice ca nu vrea sa fure dar de fapt el ar face orice sa castige alegerile
Crin Antonescu si-ar da o mana si un picior numai sa ajunga presedinte, deci nu nu vor nicio limita
nu va faceti probelem, atat USL si PDL vor fura
@eugen => n-ai inteles nimic din articol, nu de psd e vorba:)) ci de intreaga clasa politica romanesca care fura tot: alegeri, bani, posturi etc
Bravo! Excelent! Hai ca spiritul catavencilor nu moare cu una cu doua. Pentru acest spirit inca viu mai merita sa stai in Romanica. In rest….., mai comentatorilor, mai Eujene, mai Titi (ce nume predestinat, scuze nu m-am putut abtine), mai baieti, mai ficiori, nu mai faceti urat. Nu-i bai ca nu ati inteles mesajul, de fapt voi nu ati inteles nimic din viata, si cu atat mai putin din politica de Dambovita. Hai in Canada!
doru buscu ,;asteptam acest ;editorial;vezi ca si poti daca nu esti ;afiliat;felicitari.revista incepe sa fie cumparata in zona mea.constanta ;Dacia;.