Anglia și Țara Galilor au legalizat căsătoriile între persoane de același sex. Potrivit autorităților de la Londra, măsura a început să funcționeze, sute de emigranți ilegali ultrareligioși din România anunțînd că se întorc scîrbiți acasă.
Minoritatea tătarilor din Crimeea a votat pentru proclamarea autonomiei lor. Gestul este privit cu neîncredere de către Vladimir Putin, care se teme ca nu cumva tătarii să aibă dorința megalomanică de a reface Hoarda de Aur și a-l reinstaura la putere pe dementul de Ginghis Han.
Potrivit unui apropiat al său, Kim Jong-un se antrenează zi și noapte pentru un eventual război nuclear, pe o consolă de jocuri Xbox. Astfel, conform propriilor spuse, liderul nord-coreean e gata în orice clipă să învingă marile puteri occidentale la FIFA 2009.
Odată cu anexarea Crimeii, Rusia a pus mîna și pe delfinii antrenați de luptă ai Ucrainei, de la baza din Sevastopol. Ca măsură de securitate, România a anunțat că mobilizează 500 de braconieri antrenați la plasă și pescuit la baterie.
O actriță porno a fost dată afară din partidul neonazist german după ce s-a descoperit că, în ultimul său film, a jucat în mai multe scene în compania unui negru.
o vizualizare