Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Lu’ omul sărac îi cade pâinea-n căcat

Zoom Lu’ omul sărac îi cade pâinea-n căcat

Când auzi că se pregătește Armata să detoneze controlat o stâncă, astfel încât să fie deviat cursul apei spre Centrala Nucleară Cernavodă, e limpede că ceva nu e bine.

E ca atunci când Ponta, folosindu-și resturile de creier rămase din combinațiile cu Ghiță, a spus că a inundat niște sate din Oltenia ca să „salveze Belgradul”. Ar da drumul la baraje, ar inunda Muntenia cu totul, Dobrogea, reactoarele de la Cernavodă, ce nu ar face?! Dar atât vă zic: la schimb, va trebui să-i dăm cetățenie română.

Și mai auzi și că pe Brațul Bala vor fi scufundate controlat patru barje încărcate cu aproximativ 500 de tone de piatră, care vor permite dirijarea unui volum mai mare de apă către Dunărea Veche dinspre Brațul Bala.

Intră și aceste chestii în viața noastră cea nouă: după drone, și pandemie, și război hibrid, și cine știe ce va mai veni. Ca nenorocire, zic, pentru că nu se așteaptă nimeni la ceva bun.

De la an la an, clima va deveni un factor tot mai mare de stres de toate felurile: economic, social etc. De la an la an va mușca din PIB alături de evazioniști, de politicieni și de familiile lor. De la an la an, România va arăta tot mai puțin pregătită pentru lumea în care trăiește. De la an la an, politicienii vor da vina unii pe alții pentru ce nu s-a făcut în ultimii 2.000 de ani pentru a nu avea inundații, urmări oribile ale secetelor, deșertificări, energie scumpă și câte alte consecințe dramatice nu vor mai apărea cu timpul.

Când auzi că „autoritățile locale i-au îndemnat pe oameni să nu intre în panică și să nu se deplaseze în zona lucrărilor”, știi clar că ceva nu e bine, parcă revezi tot comicul „războiului cu drone” pe care-l duce România: ți-e și teamă, dar te pufnește și râsul.

O întrebare mi-a trecut prin cap citind toate acestea: oare avem autorizații pentru așa ceva? Ca să doborâm drone ne-a luat doi ani să schimbăm legislația. Putea să vină drona să-ți ciocănească la geam, nu aveai voie decât s-o scuipi și s-o înjuri. Așa mă gândesc și acum, cu schimbările climatice și stihiile: vom descoperi că nu avem legislație să detonăm stânci, să scufundăm barje sau comune cu totul, cine știe ce vom mai descoperi și cât de mult ne va lua să remediem.

4.813 vizualizări

6 comentarii

  1. #1

    Ca să crească nivelul apei ,la aducția pentru răcirea reactorului, trebuie construită o ecluză în aval de aceasta.

  2. #4

    Care Bastroe?!

    • #5

      După măsurători de precizie și calcule fundamentate științific, Adrian Cristescu a emis o judecată de valoare : ucrainenii sunt de vină.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Coperta Catavencii – 9 septembrie
erbasu
Imapp
verlinne
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia