Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

LUCIAN VASILESCU: „Am ratat tot ce era de ratat. Nu mai am nimic de făcut”

Zoom LUCIAN VASILESCU: „Am ratat tot ce era de ratat. Nu mai am nimic de făcut”

La bază, e inginer. A și profesat un timp. Apoi, Lucian Vasilescu a fost gazetar, mai mult de douăzeci de ani – a și condus cîteva publicații. Poet e și azi, deși nu crede că poezia e o „meserie”. În schimb, e convins că poetul trebuie să facă diverse „chestii”. Ca mulți oameni lucizi, are un umor amărui, care mai totdeauna te pune pe gînduri.

Cristian Teodorescu: Cum te simți ca poet la 30 de ani de la Revoluție?

Lucian Vasilescu: Mă simt minunat. Am ratat tot ce era de ratat. Nu mai am nimic de făcut – sînt un ratat împlinit, ceea ce nu este puțin lucru. M-am născut, acum 61 de ani, în ritmul marșurilor mobilizatoare și am ajuns să tremur, acum, în ritm de manea. Cuvintele care mă vizitează acum cel mai des sînt „Nimeni, nimic, niciodată” (ăsta e și titlul unui minunat volum de versuri, ultimul pe care a mai apucat să-l publice, al prietenului meu plecat, Ciprian Chirvasiu). Sînt un ratat, iar timpul care mi-a mai rămas îl voi folosi pentru a-mi contempla, încîntat, ratarea. Mă simt un om împlinit. Viața mea se îndepărtează tot mai mult de mine și se pierde în zarea unde pîlpîie cuvîntul „Sfîrșit”. O privesc cum se duce într-acolo, cum se face cu fiecare pas tot mai mică și mai mică. Sînt un om căzut, un om fericit. Uite, nu m-am gîndit pînă acum, dar viața mea chiar se împarte fix în două, avînd la mijloc momentul pe care l-ai numit „Revoluție” – momentul schimbării de ștafetă între speranțe și dezamăgiri, între bucurie și deznădejde, între vis și coșmar.

C.T.: Confrați de-ai noștri susțin, mai pe la colțuri, că era mai bine „înainte”, cînd dacă-ți apărea un volum trăiai un an de pe urma drepturilor de autor. Dar merita?

L.V.: Eu n-am publicat, în volum, înainte de 1989. Mă mai strecuram, însă, în paginile publicațiilor literare și am primit chiar bani buni pentru asta. M-a ferit Dumnezeu și n-am scris niciodată ceva de care să-mi fie astăzi rușine. N-am nici un gunoi de ascuns sub preșul bătrîneților care mă caută cu atîta insistență încît cred că am se le invit, într-o zi, la o bere, să le întreb ce vor de la mine. Le văd pe dînsele, pe bătrîneți, ca pe niște fete frumoase, care o să-mi spună că au nevoie de mine ca să le stric copilăria. Încă nu știu cum am să răspund generoasei lor invitații… În fine, lăsîndu-le pe fete în pace și revenind la întrebare: nu, categoric nu! Nu merita. Părerea mea, vorba unui clasic în viață.

C.T.: Mai poți fi de meserie poet, azi?

L.V.: Păi, ca să fii cu adevărat poet, musai să fii „meseriaș”, cum se spune. „De meserie”, însă, n-ai cum să fii. Deși rimează, între „meserie” și „poezie” nu există nici o legătură. Poate mai degrabă între „poezie” și „pușcărie” să fie vreuna. E chiar comic: gîndește-te cum naiba ar arăta „Fișa postului” unui poet. Și ce cap de lemn de la, cum se spune, „Human Resources” ar ști s-o scrie? Domnule dragă, te anunț că întrebarea ta m-a făcut să mă documentez (reflex de gazetar, ratat și ăsta). Ei bine, am făcut o epocală descoperire și te anunț pe calea răspunsului meu că în documentul numit Clasificarea Ocupațiilor din România, elaborat de Ministerul Muncii, la poziția 264101 figurează meseria de „Poet”, precedată de „Plior confecții” și urmată de cea de „Poleitor filiere”. Ce zici de asta?

C.T.: De ce se înghesuie scriitorii să intre în Uniune? Sînt mai scriitori dacă au carnet?

L.V.: M-am întors la documentul intitulat Clasificarea Ocupațiilor din România și am văzut că acolo figurează și meseria de „Scriitor”, între „Schimbător fise (Changeur cazino)” și „Scriitor de vagoane”. Din cîte știu, sînt cam 2.500-2.600 de scriitori cu condicuță în Uniune. Poate că printre dînșii se mai strecoară, din pricina vecinătății din amintitul document normativ, și „Pliori confecții”, „Poleitori filiere”, „Schimbători fise” și „Scriitori de vagoane”, iar aceștia dau impresia de îmbulzeală la porțile Uniunii. Eu cred, încă, în instituția Uniunii Scriitorilor. Mai puțin, însă, în felul în care aceasta este, de nu mai știu cîte mandate, condusă și administrată.

C.T.: De ce nu se mai cumpără azi volume de poezie ca pe vremuri?

L.V.: Da! Ce altceva să-ți răspund? Poezia n-a jucat niciodată în liga numerelor mari. Astăzi chiar mai puțin decît odinioară, dar mîine, cine știe? Serios vorbind, din punctul meu de vedere, poezia este generatoare și păstrătoare de identitate națională. Or, identitatea asta nu prea mai e în „trend”, a ajuns să fie prețuită de niște indivizi care fac figură de excentrici. Deși, uite: se vorbește prin tot felul de statistici și raportări despre industria românească, despre economia românească care „duduie” (te rog lasă-mi cacofonia în pace!). De fapt, nu mai există nici o economie românească, există activități economice pe care alții le derulează în România, ceea ce este cu totul altceva. În vreme ce, har Domnului, poezie română este. Și nu este rea deloc.

C.T.: Poetul trebuie să facă politică?

L.V.: Precum soldatul, cum a spus ilustrul nostru înaintaș, poetul trebuie. Ce trebuie? El trebuie să de toate, inclusiv politică. Nu are scutire de la nimic.

C.T.: Dar să se ducă la vot?

L.V.: Păi, cam asta înseamnă, zic eu, să facă politică. Nu prin sediile partidelor, ci în cabinele de vot. Eu mă încăpățînez, de 30 de ani, să cred că oamenii politici și toți oamenii din administrația de stat sînt angajații mei. Că i-am votat sau că nu i-am votat, tot eu le plătesc salariul. Relația dintre mine (și oricare alt simplu cetățean) și ei ar trebui să fie ca una dintre angajator și angajat. Din păcate, nici unul dintre „angajații” mei (în sensul de mai înainte) din aceiași ultimi 30 de ani nu a gîndit la fel ca mine. Toți, fără excepție, după ce ajung în capul mesei (prin vot sau numiți în funcții de cei care au fost votați), adoptă, față de „cei de jos”, o atitudine de superioară aroganță. Cele mai recente exemple din specia aroganților sînt Klaus Werner Iohannis și Ilie Dan Barna. Pe amîndoi, și pe K.W. Iohannis, și pe I.D. Barna, îi plătesc (și) eu. Primului îi plătesc salariul de președinte al României, iar celuilalt salariul și diurnele de deputat. Mă cunoști de multă vreme și știi bine că nu pot fi suspectat de simpatii PSD-iste. Dar nu pot să nu observ și să mă scoată din papuci faptul că, după ce a dat cu oiștea în gard în primul tur al alegerilor prezidențiale, I.D. Barna a spus, la un post de televiziune: „Voi continua, împreună cu colegii mei, să mergem și să educăm oamenii”. Adevăratul înțeles al afirmației domnului deputat și președinte al USR reprezintă, de fapt, o impardonabilă lipsă de eleganță (eufemistic vorbind) la adresa celor care nu l-au votat în primul tur, care sînt identificați de domnul fost candidat la funcția de președinte al României în masa celor proști și a celor lipsiți de educație.

Nici actualul președinte al României nu se lasă mai prejos și afirmă, cu subiect și predicat, cum se spune, că n-are ce discuta cu contracandidatul său din turul doi. O exprimare încă și mai tranșantă și mai murdară a avut și goarna partidului care-l susține pe KWI, un fost ziarist de la un fost post de televiziune. Un dialog între cei doi candidați care s-au calificat în turul al doilea nu va avea loc fiindcă actualul președinte și anturajul său găsesc că n-au ce discuta cu cel de-al doilea finalist. Iohannis este convins că va cîștiga alegerile și chiar le va cîștiga, dar eroarea absenței sale de la dezbaterea la care a fost invitat îl va însoți în următorii cinci ani pe care-i va petrece la Cotroceni. Pe de altă parte, prin refuzul său de a participa la o dezbatere om la om, Iohannis îi desconsideră pe cei aproape 2.100.000 de români care au votat cu contracandidatul său. Acestea fiind spuse, nu ți se pare că fac politică?

C.T.: Crezi în mecenatul literar? Ai avut de-a face personal cu mecenați?

L.V.: Cred că fiecare dintre noi sîntem (și) produsul ajutorului/sprijinului/încurajărilor pe care le-am primit de-a lungul vieții. Cunosc de cam 25 de ani un om căruia îi place cum scriu. Mi-a spus-o cu mai multă vreme în urmă și mi-a mai spus că ar fi bucuros dacă, vreodată, mi-ar publica un volum de poezie. În 2014 am terminat de scris Țara mea, viața mea, dragostea mea – despre modesta mea ratare personală. George Straton este președintele Grupului de editură și consultanță în afaceri Rentrop & Straton. Mi-am propus ca volumul amintit să fie ultimul pe care o să-l public și mi-am dorit să apară în afara sistemului editorial specializat pe literatură și, uite așa, cartea a apărut la editura Rentrop & Straton. Am avut și libertatea de a-mi alege hîrtia, cartonul pentru copertă, felul în care cartea a fost finisată. La o vreme după aceea, am fost nevoit să plec din trustul de presă unde lucrasem vreme de douăzeci de ani. Nu-mi mai găseam locul acolo unde fuseseră suprimate toate produsele de print și se mai petrecuseră și tot felul de alte lucruri, asupra cărora nu mai insist. Am plecat și gata. Fără plasă de siguranță, fără back-up. Același George Straton a aflat de această vulnerabilitate a mea și mi-a propus/oferit o slujbă (tot cu scrisul mă ocup) în cadrul companiei sale. Sînt, în registre diferite, două gesturi foarte frumoase, la căldura cărora îmi încălzesc, iată, bătrînele încheieturi.

C.T.: Ce poeți contemporani îți plac?

L.V.: Îmi place mai degrabă poezia, nu niște poeți anume. Uite, totuși, un poem care mi-e tare drag. Al unui poet, Rodian Drăgoi, care a plecat nu de mult. Discret, precum a trăit, precum a scris și a publicat. „Zadarnic cresc pe gură încă-o floare / nici o fereastră nu vine să mă vadă // și-n jurul meu se face tot mai frig / de parcă-aș face focul cu zăpadă.” Un poet minunat, din păcate și pe nedrept puțin frecventat.

C.T.: Cum ar fi lumea fără poeți?

L.V.: Fără de poezie, care este lucrarea poeților, lumea ar fi precum cerul fără, măcar din cînd în cînd, curcubeu. O lume de „Pliori confecții” și de „Poleitori filiere”. Na!

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale