Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Lui Titus Corlățean i se fâlfâie de legile României

Zoom Lui Titus Corlățean i se fâlfâie de legile României

A trăit toată viața ca un belfer. A ars etapele, a făcut școală puțină și proastă și și-a tras o imensitate de cur de văduvă, de la mesele lungi și dese, cu friptane și cefe grase de porc, pe care le-a servit de șase ori pe zi. La cei 48 de ani pe care i-a împlinit în ianuarie, medgidiotul Corlățean poate să dea acatiste că s-a ajuns.

Deocamdată, a ajuns între dinții noștri, după ce l-am prins că încalcă legea. Un cetățean străin, client istoric al Arhivei diplomatice a MAE, se plânge că a înregistrat cea de-a treia cerere de acces la sus-numita instituție, pentru o cercetare privind litigiile ivite intre statul român și Biserica Catolică. În mod inexplicabil, toate lucrările solicitate sunt studiate zilnic de către alți cercetători acreditați la Arhiva diplomatică. După normele europene și legile românești, lipsa rezolvării în termen legal a cererii cercetătorului este egală cu încălcarea accesului liber la informații. Divizia Arhive Diplomatice din subordinea MAE este condusă de Stelian Obiziuc, apendicele lui Corlățean. Ca să ai acces la dosarele aflate vremelnic în custodia lui Obiziuc, trebuie să fii rudă cu Papa de la Roma. Indiferent în ce sens ai lua-o, un lucru este cert: accesul în arhivele noastre diplomatice este mai al naibii decât la pivnițele Vaticanului. După restaurația Executivului și venirea în MAE a lui Corlățean, Obiziuc a zis că l-a prins pe Boje-Boje de-un picior. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să-și tragă un aer încruntat, de ofițer acoperit, uitat din greșeală pe culoarele Puterii, după intrarea României în NATO și UE. Al doilea a fost să dea de înțeles că arhivele au devenit ceva mai speciale de când le-a preluat domnia sa și că o parte din documentele solicitate de cercetători, mai ales cele cu privire la relațiile diplomatice ale României cu catolicii, pot aduce atingere siguranței naționale. Poate că ministrul Corlățean o avea totuși altă părere, că e din Medgidia.

30 de vizualizări

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
Iubitori de arta