1998, sudul Spaniei. Ion C. se află la marginea unei păduri de pini din Parcul Natural Montes de Málaga. E obosit și trist după ce s-a simțit trădat de doi compatrioți. Are sufletul sfâșiat, dar găsește puterea să scrie a doua sa poezie.
Jamon
Tremur tot, ca un copil
Când văd Guardia Civil
Și am lacrimi în bărbie
Că mă ia la pușcărie.
Sufletul îmi e de piatră
De la coada de lopată
C-am astupat doi clienți
Care nu a fost atenți.
Dar Tu, Doamne, m-ai văzut
C-am făcut tot ce-am putut.
Ei avea să mai trăiască
De nu uita să plătească.
Iar acum îmi pare rău
Cred că am greșit, sunt bou.
Mai bine-i uscam la neon
Și-mi ieșea din ei jamon.
Ion C. este un poet român născut în județul Botoșani, la fel ca Mihai Eminescu. A trăit și a creat în Spania, fiind cunoscut sub pseudonimul Cap De Porn. A fost unul dintre cei mai urmăriți internațional poeți. Datorită operei sale închinate traficului de ființe umane, proxenetismului, sechestrării de persoane și cămătăriei, autoritățile l-au recompensat cu zeci de ani de temniță, unde L-a descoperit pe Dumnezeu. Dar asta nu l-a făcut să abandoneze vreo clipă marea lui dragoste: poezia.
5.894 de vizualizări







Experimentul este absolut interesant. Tine-o tot asa, spor la editat si selectat.
p.s. Atent la ritmul strofei, la „Mai bine-i uscam la neon / Și-mi ieșea din ei jamon.” trebuia sa ceri AI-ului o refinare, sa-ti dea cateva variante.
ps.2 – Mi-a placut asta cu ‘jamon’. E de porc.
Irina Cercel – Peronul De La Gara a fost inspirata digital de vrasurile lui Miron Radu Paraschivescu.
Poezelele lui nea Ion C. par inspirate cumva de un alt poet cunoscut din epoca, Ion Pribeagu, evreu, emigrat in Palestina prin 1960.
Gen „4 strofe din 4 versuri, rima imperecheata, pe acelasi subiect, stil parodic ion pribeagu”, la care AI-ul intoarce:
JAMON
Văd „Civilul” și mă tesc,
Simt că mă resfăț… ceresc,
Iar pe barbă, broboane de rouă,
Îmi plâng soarta în două.
Doi clienți, cam tari de cap,
I-am trimis la groapă, s-ascap,
C-au uitat, fir-ar să fie,
Să achite-o datorie!
Doamne, Tu-mi ești martor drept,
C-am un suflet bun în piept:
Dacă-mi dau ei banu-n mână,
Mai trăiau o săptămână!
Dar m-am pripit, ca un berbec,
Și acum în ghinghi mă petrec:
De-i făceam jamon la bec,
Nu dădeam așa… chix sec!
etc. etc.
E vorba de Cap de Porc
Fantastic si stupefiant de simplu. AI-ul da la alegere sumedenie de saituri de compus muzica. Am dat copy-paste la versuri, selectat stil. Mi-a intors instant vreo 10 melodii la alegere.
Am dat clasa lu’ irina cercel.