Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Măgura – fără pensiune nu realizezi nimic în viață

Zoom Măgura – fără pensiune nu realizezi nimic în viață

La Măgura te duci ca să te odihnești, ca să-ți lași copiii slobozi în natură – între orele 11 și 16 nu trece nici un lup – și ca să te branșezi cîteva zile la sînul mamei-natură și la țîța unei vaci nepasteurizate.

Dacă ești în Zărnești nu prea ar fi bine să arunci cu bățul, pentru că Măgura e chiar la o aruncătură de băț și poți să rănești pe cineva. Mai exact patru kilometri, dinre care doi de asfalt și încă vreo doi de drum forestier. Celor nefamiliarizați, trebuie să le spun că drumul forestier e acel drum care pare neterminat, din pămînt sau pietriș și care se aseamănă foarte mult cu autostrăzile inaugurate în ultimul timp de Boc și Boagiu.

La Măgura poți să stai la pensiune fără să treacă pe la poarta pensiunii camioanele cu moloz și materiale de construcții ale vecinilor care-o pun și ei de cîteva margarete, sau vreun cocalar de la deal care își construiește o casă de vacanță doar ca să aibă unde să incinereze micii cumpărați de la oraș. Nu trebuie să stai mereu cu grija odraslelor, ca la Bran sau Moeciu, și ele aflate în propiere. Măgura e cap de linie, dacă lipsește copilul din curte nu te gîndești neapărat că și-a curățat unul puntea față cu el sau că l-a dus pe capotă pînă-n Brașov. Din cînd în cînd mai vezi trecînd cîte un cuplu de tineri dizntre cei care întind cortul: el cu un ditamai rucsacul în spate, ea nespălată de cîteva zile.

Iarna te dai peste tot prin jur cu ce vrei tu să te dai, de la cauciuc de Oltcit pînă la parapantă cu tălpici, și o faci în maximă siguranță. Puștii au ocazia să va­dă că animalele despre care au învățat în cărțile pe care le-ai cum­părat pentru ei de la Cărtu­rești chiar există – evident, tu le spui că oaia și vaca au alungat dinozaurul, că altfel era și el acolo.

Atracția locală, lăsînd la o parte adevărate staruri ca Piatra Craiului sau Masivul Bucegi, se numește Prăpăstiile Zărneștiului. Cei care știu să citească îi spun, simplu, Cheile Zărneștiului, asta din pricina faptului că asta și sînt, niște Chei.

Vă dau un pont. Dacă vă duceți în Măgura (dar mai întîi faceți copii, sau mergeți acolo chiar în scopul ăsta), să nu locuiți la pensiunea „Nea Marin“. Nea Marin se dă mare că la el s-a filmat nu știu ce chestie de la PRO TV, cu vedete care s-au făcut muci seară de seară. Puteți să stați la „Casa Dobre“. Nu trebuie să vă speriați de numele întreg al pensiunii: „Casa Dobre – Universul Muntelui“. Oamenii sînt cu picioarele pe pămînt, ospitalieri și haioși: cu 700 de mii vechi de persoană mănînci cît vrei într-o zi, iar cu 1 milion pe noapte îți dau și cameră unde să stai. Căprioara pe care o vezi dimineața de la fereastră intră în preț și chiar e reală, degeaba răzuiești geamul.

Drumul nu face mai mult de 2 milioane de căciulă dacă mergi cu trenul, și mult mai puțin cu mașina. În cinci ore, cît ar fi traficul de greu și de deasă pădurea de ML-uri pe DN1, deschizi prima bere la „Casa Dobre“. 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

romania100
Editoriale
  • De ce începe să-mi fie mie rușine de sfînta nerușinare a altora

    19 iunie 2018

    Într-o vreme în care personajele lui Caragiale au evadat din proiect sfidînd legile metamorfozei, nu părem prea zguduiți că Mița Baston i-a luat locul lui Tipătescu, nici că Efimița nu […]

  • Klaus și uz de klaus

    19 iunie 2018

    Săptămîna trecută, un judecător al Curții Constituționale, Lăzăroiu, a fost amenințat. Sună îngrozitor, dar e exact așa cum sună. Consilierul prezidențial Tănăsescu și-a luat concediu și l-a atras în biroul […]

  • Isărescu și sclavii

    19 iunie 2018

    Când au apărut informații despre colaboratorul Manole, în presă a fost embargou ca pe vremea lui Gabriel Oprea. Există suspiciuni mai mult decât rezonabile că Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a […]

  • Războiul de independență se amînă

    12 iunie 2018

    Mitingul PSD, înrămat de Antena 3 și RTV, atîrnă acum pe perete, alături de mitingul #rezist, pictat, de-a lungul unui an întreg, de Digi24, Realitatea TV și HotNews. Sînt două […]

  • Dulăul cu colții pe-arginți

    12 iunie 2018

    “Bătrânii și moldovenii ne vor distruge viitorul!”, spuneau, fără fereală, antipatizanți de toate vârstele ai PSD-ului, înainte de parlamentarele din 2016. Prin urmare, pe locul 1 al listei pentru Senat […]