Avem nevoie de Legea salarizării nu pentru salarizare, ci pentru a îndeplini un jalon din PNRR, să mai luăm, pe final de PNRR, niște bani. Dacă o fi să fie. L-am auzit pe ministrul interimar Pîslaru cu câteva concluzii după primele consultări pe Legea salarizării, la care au participat peste o sută de persoane din mai multe sectoare de activitate. A zis că s-au primit sute de observaţii, unele punctuale, care pot fi rezolvate şi corectate, dar altele care necesită analize mult mai aprofundate. Cică nu vor putea fi rezolvate, printr-un singur act normativ, toate problemele strânse în ultimii ani în toate domeniile.
Practic, omul a punctat cam tot ce știm noi legat de comportamentul celor de la putere: facem un proiect de lege tâmpit, apoi îl mai modificăm puțin, apoi trece așa cum o trece, apoi începe scandalul, între timp vine alt ministru, iar în final e foarte probabil să nu luăm nici banii din PNRR și nici legea să nu se aplice, murind undeva între Parlament și Lumea de Apoi.
Oricum ar fi, e de un ridicol cosmic să lucrezi o lege a salarizării cu un guvern demis, într-un timp atât de scurt și cu o consultare publică aproape inexistentă. Sunt patru ani de zile în care această lege ar fi putut fi elaborată, gândită, discutată. Nu s-a făcut nimic, dar e foarte probabil ca pe unul ca Budăi să-l vedeți mâncând rahat pe la TV despre cum ar fi făcut el legea asta și cât de înțelept s-ar fi comportat în raport cu sindicatele, cu oamenii în general. Legea asta a salarizării e oglinda pefectă a bolii pe care o trăim ca societate. Călin Georgescu zicea că nu există COVID-ul, pentru că nimeni nu a văzut virusul. Lucrurile stau cu totul altfel cu boala României.
