George Maior, director SRI din 2006, îl sună pe Cornel Dinu în 2008, înainte de meciul Dinamo-Steaua, și-i spune că jucătorii lui Dinamo și conducătorii sunt urmăriți, să nu cumva să ”dea” meciul Stelei.
Până la toate celelalte interpretări și discuții, să o spunem pe aia mare: deci SRI chiar e în toate.
Nemuricul de Dan Andronic a tras cel mai amuzant pârț despre Servicii: a povestit cum se ducea la Maior la SRI să discute despre istorie. Maior era așadar un gânditor, un înțelept poate, iar nemuricul mic era învățăcelul, tânărul aspirant. Cert este că Maior, nu-i așa, avea această apucătură: cultura, frate.
Gigi Becali a făcut pușcărie pentru că, în etapa care a urmat meciului Dinamo-Steaua, a trimis niște băieți cu o valiză de bani la Cluj, acolo unde CFR întâlnea pe U. Cluj. Așadar Maior l-a avertizat pe Dinu, dar a ”uitat” să-l avertizeze și pe Gigi peste o săptămână. Cert e că știa, cert e că SRI-ul era conectat la pulsul fotbalului românesc.
Cornel Dinu mai spune că dinamoviștii nu au luat bani atunci de la Steaua – care voia să le pompeze sume prin Gigi Nețoiu, prezent cu portbagajul plin de dolari la stadion –, dar a luat de la CFR. Pentru a-și apăra corect șansele. Adică exact ce a făcut Gigi la Cluj cu U. Cluj în etapa următoare.
Nu, SRI nu a dat nici un comunicat, nu a făcut nici o postare pe Facebook, acolo unde Departamentul lor de Comunicare și Glumițe Ieftine lucrează de zor.
Mă gândesc că SRI ar putea chiar să-și tipărească răspunsul în revista Intelligence. Da, costă tiparul, dar poate plătește Gigi, așa cum a plătit, în 2000, și cartea socrului lui George Maior. Eh, ca să vezi ce mică-i lumea și cum l-a sponsorizat Gigi pe Augustin Buzura.