Vineri dimineață era gol în fața ambasadei SUA. Obișnuita coadă, care de obicei șerpuiește prin ploaie, soare și frig pînă să ajungă la aplecătoarea de pe trotuarul de vizavi, dispăruse. Venise ziua în care America ridicase vizele pentru cetățenii români? Partenerul strategic hotărîse, în sfîrșit, să desferece poarta paradisului și pentru cel mai loial și nedreptățit popor european? Nici vorbă. Marcel Ciolacu își montase un PR de ambasadă și cerea credit politic cu pașaportul. Premierul își lua viză. În prezența ambasadoarei Kavalec, se poza la ghișeul la care mulți români visează degeaba, căci majoritatea cad secerați de formularul online. Marcel zîmbea încrezător, în prezența doamnei ambasador, iar fotografia postată pe Facebook insinua un OK politic de la Departamentul de Stat.
Cînd candidezi la președinție într-o țară înapoiată, cu economia făcută praf, cu societatea sărăcită și cu un electorat care începe să se sature de minciuni, e nevoie să obții îngăduința Washington-ului. Nici măcar nu e sigur că asta e realitatea, dar superstiția așa pretinde. Și aici începe vînătoarea de semne favorabile, de poze căutate și zîmbete forțate, de declarații stupide și vizite de-a-mpulea. Orice cuvînt favorabil scăpat de americani e pus în ramă și sărbătorit cu șampanie, orice joc de pleoapă al unui însărcinat cu afaceri, orice contact cu oficialii sînt transformate într-un fals certificat de sprijin.
Și astfel, apar întrebările: ce căuta Marcel la viză dacă el abia venise din SUA? Intrase cumva în America fără viză? Sau, dacă luase viză înainte să plece, la ce îi mai trebuia încă una?
„Scopul demersului nostru este de a coborî rata respingerilor sub 3% pentru a îndeplini astfel condițiile eliminării vizelor pentru Statele Unite ale Americii“, a scris premierul României pe Facebook, sub poza de la ghișeu. Dar se pune întrebarea: cum să cobori rata respingerilor cînd ca să treci de formular îți trebuie ambiția sinucigașă a lui Sisif? Formularul online pentru viza americană – și spunem asta cu tot respectul și iubirea pe care le datorăm partenerului strategic – pare scris de Franz Kafka pe patul de spital, cînd înclinația spre absurd era accelerată de febră. Nu-i e dat oricărui muritor să reziste la capriciile algoritmului și la panica indusă de frecventele întreruperi, la timpul irosit fără speranță. Nu poate oricine să străbată labirintul presărat cu greble de personalul auxiliar român.
Rata respingerilor n-o poate coborî nici premierul, nici președintele, și cu atît mai puțin îngrămădirea cetățenilor români la aplicație. Rata respingerilor n-o poate coborî decît SUA, printr-o simplă decizie, așa cum a coborît-o în celelalte state europene înapoiate. Doar nu își închipuie cineva că alte popoare pot trece mai ușor ca al nostru de acele formulare. Ba e aproape sigur că, dacă ar fi aplicat în aceleași condiții ca românii, nici un popor al planetei nu obținea ridicarea vizelor SUA – și aici putem include fără griji chiar poporul american.
Una peste alta, Marcel a semnalat că are viză de SUA. Că ambasada, cel puțin, cu ale ei irezistibile clanțe, nu are nimic împotrivă să ne trezim cu el președinte. Iar ăsta e deja un pas mare pentru un om, chiar dacă unul ceva mai mic pentru națiune.
3.149 de vizualizări
Dar prafuri americane pentru stomac nu a luat? zic si eu ,ca opinia publica