Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Marea corceală: COVID, anticorupție, SRI

Zoom Marea corceală: COVID, anticorupție, SRI

PSD e refrenul președintelui Iohannis. Însă ultimele două strofe cântate de președinte au avut subiecte pe care le credeam amânate până la o dată la care lumea și Parlamentul țării vor avea un dram de stabilitate.

Președinte și Cătălin Predoiu s-au întâlnit la Cotroceni ca să refacă legile Justiției. Predoiu, marele absent al anului, a lucrat, se pare, în tot acest timp. Cu un guvern minoritar, cu un Parlament în care haosul are majoritatea, Predoiu a stat cu capul în caiet și a scris, a tot scris până a fost chemat cu tema la Cotroceni. Pentru a milioana oară, legile Justiției nu vor avea în ADN nimic din conștiința societății civile sau a asociațiilor profesionale.

Următoarea temă prezidențială din vremea în care COVID-ul călca accelerația la podea a fost reforma legislației privind serviciile de informații. O nouă lege așadar pentru SRI în primul rând, un SRI în poala căruia au dormit pe rând cu toții, mângâiați ca niște motani bătrâni și orbi. Cum se va schimba legislația? Se va moderniza. Legislația serviciilor secrete pare că va fi ea însăși cu totul secretă. Oricum, actul procreării, cu siguranță. Modernizarea, după cum știm, ascunde multe. Mai ales atunci când o fac niște băieți închiși într-o cameră, pe întuneric.

În acest timp al marilor modernizări, undeva în fundal, procurorii trec cu roabele spre Parchet: aduc dosarul Revoluției din instanță.

Iar în vreme ce Laura Codruța Kövesi se lasă grea în scaunul de mare procuror european, Ana-Maria Pătru, fosta șefă a Autorității Electorale Permanente, a fost achitată definitiv pentru acuzațiile de trafic de influență, spălare de bani și luare de mită. Achitată în primă instanță, achitată la apel. Încă un corupt care e necorupt se dă jos din pieptul plin de medalii al Codruței.

nicio vizualizare

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
Iubitori de arta