► Prinţesa saudită Maha al-Sudaini a fost prinsă, săptămîna aceasta, de reprezentanţii hotelului parizian unde era cazată, tocmai cînd încerca să se fofileze fără să achite o notă de plată de 6 milioane de euro. Ştirea a fost primită cu chicoteli şi amuzament de mai mulţi oameni de afaceri prosperi din România care au facturi neplătite de miliarde, către stat, şi totuşi nimeni nu i-a prins pînă acum.
► Fostul preşedinte egiptean, Hosni Mubarak, a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru crime împotriva poporului său. Pentru Egipt închisoarea pe viaţă e o pedeapsă extrem de blîndă, existînd oricînd şi varianta să fii trimis să lucrezi la piramide, să fii aruncat la crocodili sau să fii trimis la închisoare pe viaţă veşnică într-un sarcofag cu gratii.
► Un avion cu 153 de persoane la bord s-a prăbuşit într-un cartier foarte populat al Lagos-ului, în Nigeria. Deşi şansele de a găsi supravieţuitori sînt minime, autorităţile au lansat o amplă operaţiune de salvare, dat fiind că n-ar fi prima oară cînd localnicii mănîncă ceva picat din cer.
► Mai mulţi angajaţi ai Primăriei din Moscova au sădit, din greşeală, un spaţiu verde cu „iarbă“ în loc de iarbă. Deşi iarba n-a rezistat foarte mult, fiind urcată imediat în dubă de poliţişti, gestul i-a impresionat extrem de plăcut pe moscoviţi, care acum speră ca Primăria să înlocuiască şi apa din fîntînile arteziene cu vodcă.
► Mai mulţi suspecţi de terorism scăpaţi, prin diferite metode, de la Guantanamo susţin că armata SUA foloseşte în mod frecvent muzică pentru a-i tortura pe deţinuţi. Astfel, una dintre metodele preferate ale americanilor este să-i oblige pe deţinuţi să asculte zile în şir cîntecele din desene animate. O altă metodă pare a fi expunerea la albume întregi ale lui Costi Ioniţă, însă pînă acum nici un deţinut n-a supravieţuit ca să confirme.






