Eugen Orlando Teodorovici și-a anunțat candidatura la șefia PSD. A făcut anunțul din curtea PSD, întărind astfel credința că e omul de curte al unuia și al altuia.E foarte bine că Eugen Orlando Teodorovici și-a anunțat candidatura. E nedrept să nu fie în prim-plan, e nedrept să nu râzi în fiecare săptămână de un astfel de individ.
Sute de persoane au protestat în Piața Victoriei fără să poarte măști împotriva legii carantinei. Unii aveau cruci, alții aveau pancarte, iar despre unul s-a zvonit că ar fi avut și creier, dar nu s-a confirmat nimic. Nu s-a pozitivat, cum se zice.
Alina Bica, fosta șefă a DIICOT, a fost prinsă de polițiștii din Italia. Ea era urmărită internațional cu mandat european pentru infracțiunea de favorizarea infactorilor. Printre infractorii ăștia, mulți îi erau și prieteni. Dar asta e lumea în care trăim, nu mai ai voie să-ți ajuți nici prietenii.
Violeta Alexandru, ministrul Muncii și spaima liftierelor, a făcut un control prin benzinării. Sau, zic unii, voia să stea la aer condiționat pe gratis.
Gabriela Firea anunță că bucureștenii care pleacă în vacanță vor putea face teste COVID-19 gratuit. Aceasta este măsura cu numărul 6.821 din programul „Ce spun, dar nu se va întâmpla în veci“ lansat acum doi ani de primărița Firea.
Baronii PSD îi reproșează lui Marcel Ciolacu faptul că e pe blat cu Iohannis. N-am auzit tâmpenie mai mare. Ciolacu e pe blat cu Serviciile, știu și copiii.