În acest interviu, Matei Vișniec crede că, la fel ca în filmul lui Fellini, continuăm să dansăm pe puntea unei nave care se scufundă. Occidentul, spune el, pare să fi devenit un pachebot lovit de două aisberguri: Putin și Trump. Iar preferința unora dintre români pentru Georgescu, omul rușilor, ar ține de fibra noastră oportunistă, care s-a transmis de la o generație la alta. Într-una dintre cele mai negre analize despre noi și despre Occidentul din care facem parte, Matei Vișniec crede că Uniunea Europeană va supraviețui numai dacă va deveni o mare putere militară.
Cristian Teodorescu: Cum de prinde mesajul electoral al unui Călin Georgescu într-o țară care e (totuși) în NATO și în UE și care are amintiri de coșmar despre ocupația rusească?
Matei Vișniec: Un răspuns cît de cît coerent ar trebui să țină cont de numeroase cauze. Ele nu sînt doar trei sau patru sau cinci, sînt poate de ordinul sutelor, împletite în așa fel încît este imposibil să le ierarhizăm. Personal, cred că românii sînt ușor de manipulat, că există o fibră oportunistă care s-a transmis de la o generație la alta, că prin „tradiție“ în zonele locuite de români modernitatea a fost asimilată ca formă fără fond, că o parte a preoților s-au purtat cu enoriașii lor (și în România, și în străinătate) ca niște purtători de cuvînt ai ideologiei neolegionare, că școala și-a ratat misiunea în ultimele două decenii, că instinctiv o bună parte a românilor vor să se situeze deja de partea Rusiei considerînd că ea va domina curînd Europa… Cum spuneam, aceste „cauze“ sînt greu de enumerat toate și mai ales e greu să cîntărim, pentru fiecare în parte, ce greutate a avut în acest reflex toxic, de căutare a „soluției“ miraculoase în persoana unui om care se comportă mai degrabă ca lider de sectă mistică decît ca om politic.
C.T.: Românii din străinătate sînt la fel de ușor de manipulat ca și cei din țară; cu ce?
M.V.: Ar trebui să mai ținem cont, în conturarea unui răspuns, de faptul că viața românilor în străinătate nu a fost ușoară, că mulți s-au simțit umiliți întrucît au trebuit să accepte muncile cele mai grele și mai puțin valorizante; mai există și spaima că „valorile tradiționale“ dispar, că Europa va fi treptat islamizată, că democrația nu poate împiedica dezagregarea Occidentului, că libertatea riscă să ducă la dispariția unor popoare întrucît acestea se vor dispersa în căutarea oportunităților economice… Să mai adăugăm la această listă incompletă de cauze și dezgustul față de clasa politică românească, repulsia resimțită față de modul în care s-a purtat timp de zece ani președintele Iohannis, frustrările că România nu a „mers“ destul de repede în ultimii treizeci de ani, dorința de a pedepsi partidele tradiționale care s-au complăcut într-un pact al profitorilor… Nu poate lipsi de pe lista de cauze nici efectul hipnotic și mimetic pe care îl provoacă tehnologiile numerice și unele rețele de socializare cum ar fi TikTok. Noile reflexe în materie de informare duc și la uluitoare fenomene de dezinformare, noile tehnologii sînt cu două tăișuri și pot deveni metode de menținere a oamenilor într-un labirint de preferințe și de comodități emoționale, deci de spălare pe creier. Aș putea continua cu enumerarea cauzelor pentru a explica acest moment de rătăcire istorică în masă a românilor, această tentație de a părăsi terenul modelului democratic european și de a merge spre un orizont obscurantist și mistic, ba chiar spre modelul despotismului oriental.
C.T.: Cum de o iau „românii pașnici“ pe cărarea deloc pașnică a extremismului?
M.V.: Sigur, nici unul dintre românii care votează cu Șoșoacă și cu Georgescu nu este conștient de multitudinea de cauze acumulate la baza deciziei sale. Omul nu este o știință exactă și ceea ce se întîmplă în sufletul lui nu poate fi întotdeauna descris cu precizie, în ciuda faptului că în decursul secolelor au fost inventate multe instrumente de investigare a subconștientului. Cum să explici, de exemplu, că uneori oamenilor „li se urăște cu binele“ (ca să utilizez o veche expresie care nu degeaba figurează în limba română)? Cum să explici că uneori mase mari de oameni își pierd busola morală, ba chiar și instinctul de supraviețuire? Cum să explici că există și pulsiuni sinucigașe colective? Românii sînt o părticică a familiei europene, deci a unui organism vast și complex. Or, vedem bine că există o tentație a extremismului și „la case mai mari“, ba aș spune că ele au început să se manifeste cu fervoare întîi în partea occidentală a Europei.
C.T.: Să fi intrat Occidentul în declin, încît Putin și Trump își pot da liniștiți mîna?
M.V.: De multă vreme citesc eseuri și studii despre „decandența“ și „declinul“ Occidentului, despre „înfrîngerea“ sa. Să ne amintim că filosoful german Oswald Spengler a început să abordeze tema imediat după primul război mondial, care a fost o tentativă de sinucidere colectivă a civilizației occidentale. Pînă acum această civilizație s-a „scufundat“ foarte încet (ca Veneția), dar nu este exclus ca oameni precum Putin, Trump și Musk să fie în prezent niște acceleratori ai ei. Orice ființă vie se confruntă la un moment dat cu moartea. Civilizațiile au aceeași soartă (ne spun unii gînditori precum francezul Michel Onfray). Nouă nu ne vine să credem că sîntem poate contemporani cu cea mai mare accelerare a declinului, ba chiar cu ieșirea din istorie a Occidentului. Sîntem în prezent spectatorii uluiți ai unei transformări incredibile a Americii. Din „jandarm al lumii“ și protectoare a democrație și a libertății America devine parcă asociata Rusiei pentru distrugerea ultimelor fundamente în care contau libertatea și spiritul critic. Noi, cei care am crezut că Uniunea Europeană a fost cea mai reușită încercare de „domesticire“ a capitalismului sălbatic și de construire a unei lumi bazate pe libertate, dar și pe reguli cu față umană, noi, deci, pro-europenii pasionați și convinși, parcă ne află acum pe puntea unui pachebot care se scufundă. Tocmai ne-am izbit nu de unul, ci de două aisberguri: unul se numește Putin și altul se numește Trump.
C.T.: Totuși, cum mai poate fi salvat pachebotul, cum îi spui?
M.V.: Din două, una: ori ne trezim, ne mobilizăm și reușim, cu forța armelor și a convingerilor morale, să oprim monstruoasa coaliție, ori rămînem spectatorii propriei noastre scufundări care se va traduce de fapt printr-o vasalizare totală față de cei mai mari dușmani ai libertății. Cea mai concisă și clară analiză pe care am auzit-o în ultimul timp referitor le ceea ce se întîmplă pe planetă îi aparține lui Charles Adams, fost ambasador al Statelor Unite în Finlanda. În cadrul unei dezbateri televizate, pe canalul francez LCI, el spunea cam așa: „Trump vrea să devină împărat al Americii, Putin împărat al Europei, iar Xi Jinping împărat al Asiei“. Iată-ne deci intrați într-o altă eră, a unor sinistre ambiții neoimperiale, ele fiind vizibile de altfel și „la case mai mici“ cum ar fi Iran sau Turcia. Trei dinozauri carnivori se ciocnesc acum între ei. S-ar putea ca, în mintea lui Trump urgența urgențelor să fie distrugerea alianței dintre dinozaurul rus și cel chinez. În acest caz, Trump îi va oferi pe tavă dinozaurului rus atît Ucraina, cît și Europa numai pentru a obține o victorie rapidă (în următorii patru ani!) împotriva dinozaurului chinez. Viața printre dinozauri carnivori nu va fi ușoară pentru niște animale ierbivore cum sînt democrațiile… Dacă într-adevăr toate regulile de conviețuire și toată legislația internațională vor fi aruncate la gunoi chiar de inițiatorul lor – America – înseamnă că intrăm într-o eră a haosului. Cum nu există încă un GPS capabil să ne ajute să navigăm în context de haos geopolitic, tare mă tem că va răsuna la un moment dat strigătul „Scapă cine poate!“.
C.T.: În ce direcție o va lua România ca să „scape“, dacă chiar vom asista la o scufundare a Occidentului și la o dezagregare a Uniunii Europene?
M.V.: Nu știu de ce, dar am impresia că mulți alegători români au ales deja direcția în ciuda faptului că strigătul fatal nu a răsunat încă. Ceva-ceva se mai poate face încă dacă Frumoasa din pădurea adormită (mă refer la Uniunea Europeană) se trezește și își pune la punct armata. Într-o eră în care numai limbajul forței contează, Uniunea Europeană va supraviețui (și odată cu ea și valorile ei) numai dacă va redeveni o mare putere militară. Restul – puterea diplomatică și dreptul de a avea o voce pe plan internațional – decurge în prezent nu din vehicularea unor mari idei, ci din numărul de tancuri, rachete, divizii și capacități nucleare.
1.217 vizualizări
Da