Mai vine o tură de alegeri și iar apare această grijă: că Facebook și alte rețele de socializare (dar în special Facebook) îi manipulează pe oameni și-i împing la vot în direcția greșită. Pe Facebook poți să derulezi campanii ample, să-i țintești pe alegători după datele personale și să le spui ce vor să audă. Tot pe Facebook diseminezi informații false și clipuri înscenate cu adversarii tău. E finalul democrației, s-ar părea. Nimeni n-o să mai aleagă în cunoștință de cauză și rezultatul o să fie un ghiveci gătit cu pricepere de boți din date personale furate de la cetățeni neatenți.
Există și argumente care sprijină teoria de mai sus. Brexit, Trump și orice populist care a câștigat vreo rundă de alegeri în ultimii patru ani demonstrează clar că, servindu-le oamenilor știri false pe Facebook, cucerești puterea oriunde. Adversarii acestor curente ale extremei drepte? Tinerii urbani cu vederi liberale care cred în știrile adevărate cu aceeași naivitate cu care un bătrân din Pașcani înghite propaganda PSD.
Alegerile câștigate pe Facebook sunt o problemă, dar una care a existat mereu, cu mult înainte de Facebook. Nu ni s-a dereglat democrația acum, odată cu socializarea pe Internet. E o imperfecțiune cu care democrația merge târâș de la începuturile ei. Ba chiar poate s-a mai potolit în ultima perioadă, de când cetățenii se pot organiza mai ușor pentru proteste și de când știrile neplăcute pe care televiziunile nu vor să le dea apar, totuși, pe Internet.
Multă vreme, democrația a funcționat ca o aproximare foarte inexactă a voinței sociale. O formalitate, dacă vreți. Alegi din doi candidați unul singur și presupui, pe urmă, că ăla care a ieșit îți oglindește toate valorile și dorințele. În acest timp, democrația a fost mai mult o metodă de control al politicienilor. Odată la patru ani, intrai tare-n ei, îl luai de guler pe ăla care nu-ți plăcea și-l dădeai afară de la reuniunea selectă a Puterii. Evident că nu rămâneau unii mai buni, dar măcar ăia îți prindeau frica și încercau să facă o treabă mai bună. Măcar în aparență.
Cam asta a fost aproximarea cu care a lucrat democrația până acum. Ea s-a pietrificat în partide de tradiție, mari și greoaie. Nu prea corespund ele cu dorințele cetățeanului, dar măcar știi la ce să te aștepți din partea lor. E un fel de aristocrație politică, cu toate părțile proaste pe care le implică ideea de aristocrație.
Acum, odată cu socializarea pe Internet, au apărut noii îmbogățiți. Au făcut electorat peste noapte, cu promisiuni croite pe măsura fiecărui alegător în parte. Uneori mai bagă și știri false în fiertura pe care ne-o servesc. Alteori se adresează dorințelor mai întunecate ale electoratului și vin cu promisiuni periculoase, pe care partidele de tradiție le evitau cu tact.
Dar partea amuzantă e grija asta că alții vor fi manipulați. Niciodată tu, mereu ceilalți. Nu știu dacă am văzut pe cineva care să se teamă că știrile false pe care le citește ar putea să-l facă să ia o decizie proastă la alegeri. Nu știu dacă am văzut vreodată îngrijorarea cuiva că o să-l ducă de nas politicienii. Mereu sunt niște nefericiți naivi cei pe care-i minte politicul, în timp ce autorii semnalelor de alarmă sunt instanțe raționale care dau numai verdicte corecte. Poate că merită și alții privilegiul ăsta. Pentru ca democrația să funcționeze, soluțiape termen lung e să-i educăm pe oameni, nu să-i băgăm prin cenzură într-un țarc informațional.
