Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Megalomanul Geoană. Să-l prostim

Ambasador. Ministru. Preşedinte de Senat. Titluri. Funcţii. Reprezentări. Umeraşe. Nici o dîră de melc lăsată în urmă. Mîndru ca un curcan. Ratare la alegerile de primar al Bucureştiului. Ratare la alegerile de preşedinte al ţării. Dorinţă „legitimă“ de uitare. Asta-i ce se vede.

Să fie „mare“ – singura ţintă e trădată de un flux al conştiinţei, flux de conştiinţă mică. Încătuşat astfel, nu poate „să danseze“ normal. Devine artificial „luînd la joc“ demonul sincerităţii, un demon bizar ce spune doar prostii. Asta e, ăsta-i demonul repartizat de soartă.

Psihologie fără consistenţă. Stare de gelatină ce ia orice formă. Obiect dus de val. Încotro bătea însuşi Vântu. 

Se descurcă-n lumea politică, fiindcă îi stă mai bine ca altora haina de parvenit. Fără forţă interioară, dar cu una inerţială a celor ca el, ajunge „pe liste“ şi face figură bună în convenţii sociale. N-are imaginaţie.

Şi-a epuizat în scurt timp posibilităţile de evoluţie, ceea ce îl îmbolnăveşte. După ce-a fost ceea ce a fost şi după ce n-a fost ceea ce „a murit să fie“, Mircea Geoană nu mai poate fi decît ceea ce îl îngrozeşte să fie: el însuşi. Peste puţin timp va deveni simplu membru în orice: partid, comitete şi comiţii. La vîrsta asta şi la experienţele trecute şi „pierdute“, se va privi în oglindă şi va da în dambla: i se va adresa numai cu „domnule preşedinte Mircea Geoană, ce mare aţi fost, ce uriaş sînteţi, megaloman mereu“. 

Un om care nu-şi vede lungul vieţii nu-şi aminteşte nici lungul nasului. 



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia