Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Mihai Bendeac (după ce și-a arătat umorul în plină stradă): „Recunosc că sînt prost. Bă, sînt prost, recunosc că sînt prost“

Zoom Mihai Bendeac (după ce și-a arătat umorul în plină stradă): „Recunosc că sînt prost. Bă, sînt prost, recunosc că sînt prost“

Gen Arată cheluțu’

Mihai Bendeac (după ce și-a arătat umorul în plină stradă): „Aș vrea să-mi cer iertare familiei mele și tuturor celor care mă iubesc și mă apreciază. Cuvintele sînt de prisos. Recunosc că sînt prost. Bă, sînt prost, recunosc că sînt prost, nici nu am un anturaj, de foarte multe ori, care să mă ajute în acest sens, dar faptul că îmi dau seama e un prim pas.“ (Libertatea, 22 martie)

Hai că se și exagerează mult cu chestiile astea. Pe de-o parte, nu poți să-i iei în serios pe ăia care s-au supărat că Bendeac le-a arătat cea mai păroasă extremitate a lui, curul. Și, pe de altă parte, nici nu poți să-l iei în serios pe Bendeac cînd zice că are oameni care-l iubesc și-l apreciază.

 

Gen Ceapa mă-tii

Maurice Munteanu (critic de verze): „Treaba asta cu îmbrăcatul este o problemă foarte importantă pentru că, din punctul meu de vedere, eticheta sau ce ar trebui să se întîmple la o nuntă nu pleacă de la cum te îmbraci, în primul rînd, ci de la meniu. Dacă te îmbraci într-o rochie frumoasă, splendidă, cu o coadă frumos făcută (…), îți dai cu un parfum floral superb și într-o mînă ții o sarma, iar în cealaltă ceva cu ceapă, ai anulat tot efectul.“ (Libertatea, 24 martie)

Pare că Maurice Munteanu a deschis un subiect foarte delicat: ținutele contextuale. De exemplu, ce trebuie să porți ca să nu te faci de rîs atunci cînd tai porcul? Ce tip de rochie se asortează cu prășitul porumbului? E OK să porți ciocate dacă ții un pește mort în mînă? Ce geantă se asortează perfect cu mersul la budă în fundul curții? Trebuie să știm lucrurile astea ca să nu murim proști.

 

Gen Ca idee

Dan Bittman (baladist pentru dreptate): „Un amic de-al meu a făcut o glumă și m-a pus să semnez, el a pus o semnătură și o parafă, era ministrul Finanțelor de atunci, și am devenit consilier. Nu, nu m-a întrebat. Eram la o cafea, cum sîntem noi acum, și mi-a zis că mai are un loc de consilier. Vreo cinci luni am fost consilier. Atît pe mine, cît și pe cel mai bun prieten al lui ne-a făcut consilierii lui.“ (Libertatea, 25 martie)

În mod normal am zice că asta e cam de pușcărie, dar Sebastian Vlădescu e deja la pușcărie, deci „good job“ cu autodenunțul, Dănuț SRL, păcat doar că n-ai ajuns la Ministerul Sănătății în calitate de medic de Internet.

 

Gen Ne pleacă valorile

Cătălin Botezatu (și-a luat un apartament în Dubai): „Este la etajul 54, are un view către ocean, dar și partea de oraș. La ultimul etaj e o grădină tropicală superbă, unde plouă, unde sînt păsări care zboară, sînt piscine artificiale, magazine, săli de evenimente, aș putea spune că următoarea prezentare o fac la mine acasă.“ (Libertatea, 25 martie)

Ar fi mai interesant de știut cît de mare e dulapul din noul apartament al lui Bote, avînd în vedere că oricum acolo preferă să-și petreacă majoritatea timpului.

39 de vizualizări

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia