Mihai Radu vs Simona Tache

Pussy, spaima Constituţii

Femeile se pisicesc cînd vor ceva şi spun ce vor sau cînd nu vor nimic şi-atunci zic Nu ştiu ce am, sînt aşaa­aaaa… Hai să vorbim vreo zece ore de­spre asta!

Nu e femeie pe lumea asta care, la un moment dat, să nu îşi schimbe vocea, să miorlăie şi să meargă şleampătă şi legănată, cum credeai că numai după zece beri se întîmplă.

Îmi imaginez prin ce trece Obama cu vicepreşedinta Hillary. Obama îi zice:

– Hillary, sună-l, te rog, pe preşedintele Israelului, că e o problemă în zonă!

Şi parcă o auzi pe Hillary:

– Mmmmm, Obi!

– Hai, fată, că arde Orientul, se lasă cu război!

– Daaaa, nu ştiu ce-i cu mine… Michelle a ta ce mai face? Noi niciodată nu vorbim de Michelle.

– Dă-o-n căcat pe Michelle, sună la oamenii ăia!

– Dar… Obi, cum mă vezi tu pe mine? Hai să vorbim puţin despre noi! Am aşa un filing… Cred că mă duc să mă vopsesc.

Dar Hillary Clinton nu e un caz deloc special. La fel cred că o apuca pe Maica Tereza, care ţinea de vorbă pînă în miez de noapte cîte un lepros, explicîndu-i că e ceva cu ea, nu ştie ce, pe Elisabeta Rizea şi – de ce nu? – pe doamna Zoe Petre, cînd era la Cotroceni cu Emil Constantinescu.

– Miluţuuu, ce zici?… Dacă ne-am fi cunoscut acum patruzeci de ani, crezi că… Dar nu, nu… uită ce am zis, trec printr-o perioadă mai aşaaaaa…

Miorlăiala şi pisiceala o apucau şi pe Ioana Maria Vlas în puşcărie. Parcă o aud, abordînd un gardian:

– Tocăniţa asta îmi aminteşte de cevaaaa!… Dar nu ştiu de ce. Îmi aminteşte de ziua în care am venit aici şi ne-am cunoscut, şi cum mi-ai aruncat lingura prin vizetă, să nu crezi că nu am observaaaaat.

– Hai, culcă-te, tanti, că s-a dat stingerea!

– Daaa, stingerea, noaptea, cîte gînduri, cîte destine, noi doi, despărţiţi de o uşă de metal… Miorlauuuu!

Dur, dur d’être mascul

Femeile se pisicesc, dar măcar o fac pe faţă. Bărbaţii miorlăie şi se mâţâie numai pe ascuns, în cercul restrâns al cuplului lor, iar dacă ar fi să-i tortureze cineva, ca să recunoască, Elisabeta Rizea (că tot veni vorba de ea) ar fi mic copil pe lângă ei. Îl şi văd pe câte unul, atârnat de ciuf din tavan şi biciuit la sânge:

– Recunoşti că, acasă, răspunzi la numele de „Pufuleţ“?

– Nu.

– Nu recunoaşte. Ia mai scoate-i, colega, doi dinţi. Ia zi, coae, acuma recunoşti?

– Nnnnn… uuuu.

– Recunoşti că torci ca un motan când te alintă soţia cu denumirea complexă de „Pârţulică Scumpilicu Fonfonel Bebiţă Năsuc“?

– Nuuuuuu.

– Dar că, la rândul tău, îi zici ei „Turturică“, „Iepuraşă“ şi „Pişcoţel“?

– Nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu.

– Recunoşti că, atunci când eşti îndrăgostit, gângureşti ca un bebeluş cu pempărsul plin şi ai privirea aia umedă, de viţeluş în călduri, o ştii tu?

– Nnnnnnnuuuuuuuuuuuuuuuuuu. Sunt un tip duuuuuuuur!

Focul vieţii: să fie un tip dur. Nimic nu contează mai mult pentru un bărbat. În numele acestui imperativ, îl vezi făcând tot felul de lucruri ciudate. Rămâne un minut singur cu rodul de sex feminin al iubirii voastre, în vârstă de două săptămâni? Îl vezi cum îşi încordează mâna cu biberonul, ca să vadă bebeluşa ce muşchi are tac-su. A auzit el că nu vede prea bine la vârsta asta, dar… totuşi… dacă vede? Ce, când se-ntâlneşte pe scară cu bătrânica oarbă de la 5, nu-şi depărtează mâinile de corp, ca să pară mai lat în umeri, şi nu-şi ia privirea de dur? Ba da, pentru eventualitatea în care baba se preface.

Credeţi că Armstrong s-a dus pe Lună fiindcă îl interesa prea tare ce găseşte pe-acolo? Nici vorbă. Era sătul de cât se dăduse mare la gagicile de pe Pământ şi voia să fie primul care le dă pe spate şi pe-alea de pe Lună.

Adrian Năstase n-a încercat să se sinucidă din cauza condamnării. Nici vorbă. Tocmai aflase presa că, atunci când sunt doar ei doi, Dana îl strigă „Ţucurică“ şi/sau „Puchinel“.