Tradiții din Ținutul Bîrfei
E îngrozitor cînd femeia începe să se intereseze de munca ta.
Ia fața de cîine care-și vede stăpânul cu nas de clovn și colac de veceu pus pe cap, îl înclină pe jumătate de-ți frînge inima și așteaptă răspunsuri, explicații, lămuriri.
Tu ce naiba să-i spui?… "Lucrez în nanotehnologie." Și te aștepți ca, după două minte, să-și amintească din gentilețe un banc.
Nimic. Rămîne atentă, dotată cu răbdarea leoaicei ieșite la vînat și curiozitatea unui copil care a auzit pentru prima oară cuvîntul "pizdă".
Și te-apuci să-i spui. Dar cum să-i spui? Tu ai studiat zece ani, iar ea îți zice amuzată că la chimie și fizică vorbea cu prietena ei cea mai bună în ultima bancă. Asta dacă se ducea, pentru că de obicei nu trecea pe la orele acelor profe pentru că o indispuneau cu aerul lor de fete bătrîne, mari crescătoare de pisici.
Dar nu vrei să fii nici bădăran. Așa că trebuie să-i povestești. Trec vreo trei ore, ești transpirat, îi explici cum poți tu mai bine manualul de a IX-a de chimie. Te gîndești că așa se va desfășura viața voastră în comun: cu tine povestindu-i pe parcursul a cincizeci de ani de acum înainte cu ce te ocupi.
Abia cînd o întrebi tu pe ea ce muncește îți dai seama cum se abordează problema.
– Ah, lasă-mă, că sînt terminată? Eu nu înțeleg cum ființa aia nu se sinucide. Si-nu-ci-de! E atît de proastă că ar trebui condamnată la ceva, nu știu la ce, dar nu ar trebui lăsată în libertate. Și fițele alea de Obor. Eu nu mai rezist mult cu ea în birou.
După alte trei ore, timp în care, nefiind prost, înțelegi că e vorba de o nenorocită, o curvă, o urîtă, o țărancă, de un caracter imposibil cu care ea are de-a face la birou, zi de zi, îi pui o ultimă întrebare.
– Dar, totuși, ce faci acolo?
– Băi, bună întrebare! De fapt, asta e, că nu apuc să mai fac nimic, sînt plină de draci…
Misteriosul roade osul
Secvența cu bărbatul care îi povestește femeii manualul de chimie de-a IX-a, în încercarea de a-i arăta cu ce se ocupă la serviciu, e, probabil, dintr-un film, pentru că din viață sigur nu e. În viață, dacă îl întrebi "Ce ai făcut azi la birou?", o să-și ia un aer supermisterios, o să-ți răspundă "Niște chestii", după care o să încerce să-ți distragă atenția printr-un banc prost. Iar asta tot de la filme i se trage. A văzut prea multe d-alea cu 007 și se identifică prea tare cu personajul.
La începutul relației, când ți s-a prezentat "Ionescu, Mișu Ionescu", după care a început să vorbească cu mașina, ai crezut că e nebun, nu agent secret, cum lăsase să se înțeleagă. După aia, i-ai găsit legitimația într-un buzunar, ai aflat că e contabil și te-ai mai liniștit. "În definitiv, bine că nu se consideră Batman", ți-ai zis.
Câteodată te apucă cheful să-i pui lampa în ochi lui 007.
– Și? În afară de niște chestii, ce-ai mai făcut la birou? Te-ai certat și tu cu cineva? Vreo bârfă, vreun cancan?
– Ce bârfă?
– Nu știu. Secretara aia a voastră care s-a măritat cu șeful, în ce lună e? Că am auzit că e gravidă.
– Whaaat? Secretara trăiește cu șefu'?
– De vreo șapte ani. Tu n-ai știut?
– Nu.
– Dar boarfa aia cu care te-am prins că-ți dădeai mail-uri, de era să divorțăm, mai lucrează la voi?
– Ce boarfă?? Era să divorțăm??
– Nici asta nu știai, nu?
– Nu. Adică, mă rog, ba da, dar știi că eu nu bag în seamă bârfele astea.
– Ce bârfe, mă? N-ai dormit trei luni pe canapea??
– Auzi, hai să vorbim mai târziu despre asta, că acuma tre' să mai lucrez ceva.
Și-și deschide repede laptop-ul.
Ăsta e momentul în care ai vrea să-l consideri tu Batman și să-l arunci pe geam, doar că, din păcate, nu poți să-l ridici.
