Mihai Radu vs Simona Tache: Despre control

Mai trollăm, mai controlăm, trece vremea

Prima etapă a controlului instaurat de femeie ține de întrebări precise prin care să-ți dovedească incompetența. În această fază, accentul e pus pe faptul că, asemeni prostituatelor care nu-și merită banii, nu faci tot.

– Ai luat pîine?

– Da.

– Ai dus copilul la baschet?

– Da.

– Ai luat bilete la teatru?

– Da.

Pauză. E confuză. Simți momentul și faci o aroganță.

– Am plătit și întreținerea.

Ridică o privire malefică.

– Am înțeles, vrei să jucăm dur.

Simți un cub de gheață cum îți alunecă pe șira spinării, de la creierul mic la noadă. E frica.

– E ziua lui Marinică, nepotul după verișoară, pe 24, luna viitoare, te-ai gîndit să…

– I-am luat un puzzle și două figurine Lego Star Wars.

– Trebuie depuse la Administrația Financiară formularele de…

– Depus.

– Conflictul din Palestina?

– Ce-i cu el?

– Aaa, deci trebuie să mă gîndesc eu la tot?… De mîine, înăsprim controlul.

Se intră în faza a doua, în care faci ce trebuie să faci, dar nu faci bine. Ți-a explicat, n-ai înțeles, trebuie să fii monitorizat.

Ați văzut pe scară un bărbat cu GoPro pe frunte ducînd gunoiul? Mda, tipul e în faza a doua, e monitorizat continuu. Poartă o cască în ureche, asemeni agenților secreți. În acea cască i se spune clar:

– Deschizi ușa la ghenă, ridici capacul, răstorni cu mare atenție…

Iar seara, cînd e în dormitor, i se șoptește senzual în cască:

– Lasă și tu chestia aia pe care o numești penis în pat, să fac eu treaba ca lumea cu ea, și ieși pe balcon să tragi o țigară.

Controala sub presiune

Duceți-vă într-un grup de babe de la țară și rostiți numele lu’ ăl cu coarne. Se vor împrăștia în goană, pe ulițe, smulgându-și părul din cap și mestecându-și terifiate basmalele. Așa. Acuma duceți-vă într-un grup de bărbați și spuneți cuvântul „control”. Îhî, exact aceeași reacție, doar că fără basmale.

Nu există nimic mai enervant și mai înfricoșător pentru ei decât controlul ăsta. Dacă vezi pe stradă pe câte unu’ că merge cu capu-nfundat în haină și uitându-se compulsiv înapoi, să știți că nu-l urmărește nimeni să-l omoare. Doar îi e frică să nu-l ajungă din urmă cineva (oricine, dar mai ales soția!) și să-l… bu-hu-hu… controleze.

Dacă-i zici: „Iubitule, adu-mi și mie o cîrpă, ceva, că am căzut cu capul de cadă și-mi șiroiește sângele”, primul lui gând e: „Mamă, frate, asta crede că eu sunt aici ca să fiu cățelul ei, să fac «apporte». Nu-i duc nimic. Să-și ia singură”.

Dacă-i zice casiera de la supermarket: „Domnu’, dați-mi 110 lei, să vă dau 50 înapoi”, îl și vezi cum se-nverzește: „Doamnă, vă rog frumos să nu-mi spuneți mie ce să fac și cât să vă dau, că mie nici nevastă-mea nu-mi spune ce să fac și cât să-i dau. Vă dau cât vreau eu, m-ați înțeles?”.

Iar dacă, într-o zi, năvălesc în casă, peste el, Charlize Theron și Scarlet Johansson, îmbrăcate în pielea goală, pocnind din bice și strigând „Iubiii, hai să te încălecăm!”, o să i se ridice tensiunea de nervi. „Mamă, ce nesimțite, pe față vor să facă din mine un sclav în relația cu ele”, o să-și zică. Și o să le dea afară, în zăpadă, să răcească la ovare.