Forțele de menținere a păcii interioare
Ați văzut că doctorul ascultă mereu cu stetoscopul burta femeii însărcinate. Cu cât se apropie nașterea, cu atât aceste controale se îndesesc. Și doctorul ascultă și, dacă e vorba de o fetiță, zâmbește. Poate să și râdă în hohote, pentru că aude ceva de genul:
– O să mă nasc și-o să vezi că nu-mi iese bine chestia asta, o să fie un eșec, un mare eșec, nici nu știu cum naiba să fac!
Se naște, n-are nici pe naiba, îi iese din prima, mai face niște figuri în salonul cu bebeluși:
– Mda, mă rog, mi-a ieșit de data asta, dar am avut și noroc, cred…
Și toată viața o ține cu neîncrederea asta: „Pfuu, n-o să-mi iasă, o să vezi!”.
Lucrurile scapă de sub control când nehotărârea n-o afectează numai pe ea. Că, de obicei, o afectează doar pe ea, gen: o cheamă șefu’ până la el în birou. Când află că a chemat-o, gata, se duce la baie și plânge, își întinde rimelul pe față, pe pereți, o doare stomacul, i se inflamează ganglionii: „Gata, mă dă afară, așa se întâmplă!”. Mă rog, își revine dup-aia, când ajunge la șef în birou, și omul, zâmbitor, o anunță că i-a mărit salariul.
Dar când ajunge cu nehotărârea asta în trafic, lucrurile se schimbă total: „Să fac aici stânga? Dar dacă fac stânga aici, poate deranjez pe ăsta din spate care… aa, nu mai e nevoie să fac stânga, pentru că a trecut intersecția, mai bine accelerez, dar o fi bine să accelerez pe porțiunea asta, dup-aia vine semafor oricum, cred că o să fie pe roșu, mai bine nu…”
Și, cumva, asta tot e bine, tipa care conduce așa e aia cu fața îngrozită, cocoșată toată pe volan. Iese nasol când stau de vorbă prietenele cu ea și-i zic:
– Aaa, fată, fii serioasă, ce naiba, mergi cu încredere, fii stăpână pe tine!
Gata, s-a terminat: schimbă banda plină de încredere, vorbește la telefon, se uită juma’ de ceas în torpedou când are 80 la oră, de-astea.
Cred că femeia trebuie lăsată cu neîncrederea aia cu care se naște. E mai bine. Într-adevăr, transpiră ceva mai mult și îmbătrânește devreme, dar e mai bine.
Încrede-te în tine, nu cerceta!
Așa e, femeile nu au prea multă încredere în ele. Prin asta încearcă cumva să compenseze faptul că bărbații au prea multă. Practic, dacă iei un bărbat și îl storci, se face ditamai balta de încredere, de tre’ să ai gumari sau cizme de cauciuc ca să nu te murezi.
Știți momentul ăla în care un bărbat și iubita lui fumează țigara de după. Ce o întreabă el? Exact…
– Ia zi, pisicuțo…
– Ce să zic?
– Eeee, lasă că știi tu…
– …
– Zi-i lu’ băiatu’ cum a fost.
– Ăăă… Cum să fie? Ăăăăă…
– Ăăăă…?
– Ăăăăăă… bine.
Ce le povestește după aia băiatu’, la bere, prietenilor:
– Mamă, mamă, mamă, am înnebunit-o azi pe gagică-mea, am suit-o pe pereți!
OK, dar să presupunem prin absurd că, în loc de „Ăăăă… bine”, ea ar răspunde „Ai avut și zile mai bune, iubitule, a fost okeiuț”. Ce-o să le spună el după aia, la bere, prietenilor? Exact: neam de neamu’ lu’ gagică-sa n-a cunoscut așa armăsar.
Când îl cheamă șeful pe bărbat să-l concedieze, el e sigur-sigur-sigur că îi va mări salariul. După ce-și scrie demisia, îi și trage una după cap: „Ha-ha-ha, șefu’, ce glumeț sunteți, cea mai tare păcăleală de 1 aprilie!”.
Când o colegă îi oferă un covrig, o ia ca pe o declarație de dragoste, dublată de o invitație la sex, acolo, pe birou.
Când 500.000.000 de spermatozoizi aleargă către un ovul, la care ajunge unul singur, știți ce zic toți ceilalți 499.999.999? „Mamă, l-am înnebunit pe ovulul ăla, l-am suit pe pereți!”
Tareee! Inclin sa cred ca dna. Simona Tache are argumente ceva mai tari….haha..
Dar a uitat citeva „elemente esentiale”din viata barbatilor….fotbalul…chiar inainte de a se naste…dau cu picioarele ! si vor toti sa devina „Muti „!!!! Apoi politica….pai ? n-avem o gramada de barbati in politica de rahat din Rromanica ?? Nici nu vreau sa ma gindesc daca-i iei la „stors”…!!! ar fi chiar o crima ecologica !
Stai putin, Simona, ca nu din toti spermatozoizii ies baietei…. deci nu tine faza cu „am suit ovulul pe pereti”…. nu are logica.
Partenerii… cum ti-i alegi, asa-i ai. Din aceasta scriere rezulta o experienta extrem de negativa cu ei. Daca sunt toti asa cum ii descrii, poate problema nu este la ei…
Domnu’/Doamna Kripto, caricaturistilor le recomandati sa-si ia ochelari? 😀