Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Mihai Radu vs Simona Tache: Despre minorităţile sexuale

Zoom Mihai Radu vs Simona Tache: Despre minorităţile sexuale

Haiducii lui Șaptegay

Ar trebui să fie social acceptat să le poți lua femeilor un gay. La fel cum angajezi bone pentru copii, tot așa să poți să tocmești un gay pentru iubită.

– Vezi, stai și tu cu ea pe-aici prin casă, îi vorbești, dar mai rar, în principal o asculți. O asculți și cînd tace, asta îi place cel mai mult. Altfel, la prima oră, te îmbraci impecabil, te parfumezi, comanzi două frappé-uri și-un biscuit de tărîțe și îi zici că ai o problemă… Nu, evident, nu ai nici o problemă, dar stai liniștit, nu vei apuca să intri în detalii, pentru că ea are un pomelnic de probleme.

Prin viața fiecărei femei trece un gay, la un moment dat. Și o face elegant, atent, lăsînd în urmă un parfum de empatie. E acel Raul atît de atent cu ea, care o ascultă ore în șir, capabil să verse lacrimi (fără să bea lacrimi, ceea ce e absurd, dacă te gîndești), acel prieten care tu nu vei putea să fii niciodată.

Altfel, gay-ii sparg piața. Un gay în viața unei femei este ca nebunul acela din intersecție care are fluier și dirijează circulația. El e pe undeva OK, că se avîntă în fața mașinilor cînd se face semaforul roșu, dar, altfel, nu are nici o putere… Pentru că femeia vrea și amendă, la un moment dat, vrea și să i se vorbească instituțional, vrea și să fie pedepsită pentru că a fost "rea" și a greșit. Acel gay e ca Bute în lumea boxerilor: mda, te joci cu el, dar chiar așa, să nu-ți dea nici un pumn?!

Niciodată însă o femeie nu îi va reproșa unui gay că nu e interesat s-o tăvălească, ci îți va scoate ochii ție, heterosexualul, că nu vorbești cu ea pe un ton implicat și că nu o asculți îndeajuns. Caz mai clar, mai strigător la cer, de discriminare nici că există. Dragă, așa sîntem noi, e genetic, nu putem să ascultăm, nu putem să empatizăm decît cîteva minute, înainte de a face sex.

Ideal ar fi ca la Starea Civilă să se prezinte în fața ofițerului o femeie cu un bărbat hetero și cu un gay. Ar fi mariajul perfect.

 

Lesbiana lui Manole

Așa este, femeilor le place să își facă prieteni gay. Dar și bărbații visează să-și facă multe, multe, multe prietene lesbiene. Știți cum aranjează învățătoarele copiii în rând, doi câte doi, și ies cu clasa la plimbare? Așa ar ieși și bărbații, cu cârdul de lesbiene la plimbare printr-un spațiu discret, bine adăpostit de ochii lumii. Printr-un pat, de exemplu.

Arată-i o femeie urâțică și întreabă-l dacă ar fi interesat să se joace cu ea de-a polițistul care o pedepsește, pentru că a fost "rea".

– Hmm… nu știu ce să zic, e cam… nu e foarte drăguță. De fapt, e nașpetă rău, frate, ce s-o mai dăm la-ntors! Nu mă bag.

– Știi… e lesbiană și ar putea să vină și cu prietena ei, la o adică.

– Lesbiană??? Mamă, mamă, mamă, ce bunăciune, e supersupermișto, sper că și prietena e la fel de piesă. Cum o cheamă pe superbitate?

– Mariana.

– Marianaaaaaaa, te iubesc!

Așa cum femeile trăiesc cu ideea că, dacă l-ar întâlni pe Don Juan, ăsta s-ar însura cu ele și nu s-ar mai uita în veci după altă fustă, și bărbații trăiesc cu convingerea că, dacă ar pune mâna pe un cuplu de lesbiene, astea i-ar fi fidele toată viața și n-ar mai întoarce capul în veci după altă lesbiană.

Ideal ar fi ca la Starea Civilă să se prezinte în fața ofițerului un bărbat cu o femeie lesbiană și cu încă una, tot lesbiană. Ar fi mariajul perfect. Iar când, după căsătorie, le-ar prezenta părinților, lucrurile ar decurge simplu și clar:

– Mama, tata, ele sunt Mariana și Loredana, soția mea.

Cartea "Femeile din de pe Venus, bărbații vin de la băut", de Simona Tache și Mihai Radu, se găsește în librării sau poate fi comandată online de AICI.

1 comentariu

  1. #1

    rundă adjudecată de către Simona!!! Pentru că a spus adevărul gol goluţ… Mihai… ai ratat un amănunt! Şi gheul are nevoi sexuale. Le acceptă soţul? 😐 :)))))))))))))))))))

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Poziții deschise la Construcții Erbașu


Istorii corecte politic
Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Șoșocari din toată țara, scutiți-mă!

    6 octombrie 2024

    CCR a decis că Șoșoacă n-are voie să candideze pentru funcția de Președinte. Între timp, înțeleg, și-a depus din nou candidatura la BEC și ar urma să avem o nouă […]

  • Vacile

    1 octombrie 2024

    Aceste vaci aduse din Olanda cu avionul sînt mîndria ținutului nostrum vă jur șapte țigani angajaţi să le cînte-n surdină stau ascunși în coceni pînă seara îngrijitorii sughiță sub dușuri […]

  • Infecți de serviciu

    30 septembrie 2024

    Din măgarul german a rămas azi o potaie. Din răget, a rămas un schelălăit. Lăsat din brațe, Iohannis se gudură pe lîngă fosta lui umbră. Lucrurile au luat-o razna, iar […]

  • Descoperirea operei

    24 septembrie 2024

    Multă vreme am crezut că poezia doarme sub aripa cocostîrcului sau că va trebui să scurm după ea prin păduri, dar ca un profet izgonit din pustiu de gîlgîitul sondelor […]

  • Un caz grav de abuz neraportat la Poliție

    23 septembrie 2024

    PNL trăiește drama studentelor abuzate de Bulai, căci Iohannis presează partidul cu cereri pornografice. Îi cheamă pe lideri noaptea la Cotroceni și îi forțează să se dezbrace de morală. „Scoate-ți-vă […]

Iubitori de arta