Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Mihai Radu vs Simona Tache: Despre părinţi şi copii

Zoom Mihai Radu vs Simona Tache: Despre părinţi şi copii

Plîngi, mîine va fi la fel!

I-ai făcut un băiat și, după doi ani în care a stat cu el, pleacă la serviciu. Copilul rămîne cu bunica. Imediat după ce a ieșit pe ușă, pînă să ajungă la lift, dă telefon:

– Ce face puiul, plînge după mine?

– Păi, l-ai lăsat dormind.

– Am înțeles, îl doare-n cur că am plecat.

După o oră, cînd, după atîtea telefoane, copilul chiar se trezește, sună și bunica:

– Vai, nu mă mai înțeleg cu el, plînge și nu știu ce să-i mai fac…

– Și s-a învinețit la față?

– Da, nu mai poate, hohotește și zice numai "mama", "mama"… Ce să-i fac?

– Fă-i un filmuleț, te rog, da' vezi să se audă bine cînd zice "mama". Dacă, pînă scoți camera, se oprește, mai înțeapă-l cu ceva!

– Ce-ai spus?

– Of, am zis că sînt tare tristă. Și zici că plînge tare după mine, cu muci la nas, cu sughițuri, nu?…

Toate acele telefoane pe care ți le dă ție, ca să te întrebe "Ce mai faci?", așteptînd să spui că nimic altceva în afară de a te gîndi la ea (deși tu lucrezi pe o schelă, în construcții), și-au găsit acum un răspuns. Are pe cineva, un mascul, care plînge continuu după ea.

Cînd îl duce la grădiniță, în prima zi, jubilează văzîndu-l cum se zbate disperat în brațele educatoarei și întinde brațele micuțe spre ea, zeița care îi are trupul și mintea în stăpînire și care se hrănește cu lacrimile lui.

Cînd pleacă prima oară în tabără, îi dă la el sandvișuri și, foarte important, apă. Multă apă, ca puiuțul să poată produce lacrimi. Doar că pe el începe să-l doară-n fund. Atunci începe ea:

– Ce faci?

– De acum două minute, de cînd a plecat autocarul și ai alergat după el trei kilometri făcîndu-mi cu mîna, sînt OK.

– Să nu plîngi după mama, să te distrezi.

– Aha, OK.

– Ai auzit, să nu plîngi, că destul plînge mama după tine! – hîc-hîc, se aud sughițuri.

După încă cinci minute, timp în care ea i-a vorbit despre bătrînețe, singurătate, moarte și faptul că nu există viață de apoi, băiatul plînge.

– Ce ți-a zis mama, să nu plîngi? Distrează-te!

 

Tata, mâine-i gata

I-ai făcut o fată, ceea ce i-a amintit că scopul lui în viață e să fie singurul bărbat din viața tuturor femeilor sale, indiferent de gradul de rudenie. Nu i-a ieșit cu maică-sa, nu i-a ieșit cu nevastă-sa, practic nu i-a ieșit cu nimeni. Dar îi va ieși cu fiică-sa, o să aibă el grijă.

Prima dată când vede un bărbat uitându-se la fata lui și sare să îi spargă fața, ăla era la televizor și se uita, de fapt, la partenera lui din Tânăr și neliniștit. Nu-i nimic, și-așa dau ăștia numai tâmpenii la TV, în ultima vreme, o să vă descurcați și fără. Mai nasol e că îl doare pumnul cu care-a dat, drept care își petrece nopțile patrulând prin casă și uitându-se pe vizor.

– Auzi, se tot preumblă tot felul de bărbați pe scară, să știi că eu nu mai aștept să mi se vindece mâna, mă duc să mă bat.

– Sunt vecinii noștri, calmează-te, dormi.

– Vor să pună mâna pe ea, de-asta s-au mutat aici în bloc, că știau că o să se nască.

După ce că blocul e plin de perverși nenorociți, se mai aude și o mașină de gunoi.

– Ia uite-i și pe nenorociții ăștia, s-au deghizat în gunoieri, ca să spioneze. Vor s-o vadă când vine, când pleacă, cu cine…

– Nu vine și nu pleacă, că abia s-a născut, n-am scos-o încă din casă.

– Nici n-o s-o scoatem, mă duc să cumpăr niște cărămizi și niște ciment, o să ne zidim aici.

Câțiva ani mai târziu, când aia mică e deja la școală, el își petrece zilele într-un pom, la geamul clasei ei, iar noaptea stă de pază, în fața blocului, cu părul sculat și vorbind singur, ca un nebun. Se teme să nu vină vreo bestie de școlar să i-o ia și să i-o… Mai ales ăla pe care l-a zărit trăgând-o în glumă de codițe e periculos rău. Periculos și pervers.

Când fata ajunge la vârsta căsătoriei, o pune pe maică-sa să-l mintă pe părintele nebun că s-a îndrăgostit de unu' impotent. După care are grijă, toată viața, să n-o atingă soțul când sunt în vizită la părinți. Ca să nu creadă tac-su că s-a vindecat de impotență și să sară cu cuțitul la el.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
  • Peisaj cu tractor românesc trăgînd cu lanțul de Coloana Infinitului

    23 aprilie 2024

    Scuip sînge ca Bălcescu și nu sînt în Sicilia, să-mi scurm în cimitirul săracilor culcuș. Goniți-mă cu pietre să întregesc familia celor cu țara-n traistă, de sila voastră duși. Cînd […]

  • Nebunii care se visează președinți

    22 aprilie 2024

    Gafa cu desemnarea lui Cîrstoiu pentru Primăria Capitalei va avea consecințe la celelalte alegeri. Împreună și separat, PSD și PNL vor pierde voturi, vor fi obligate să-și schimbe tactici, oameni […]

  • Monologul unui telefon cu fise, rămas fără certificat de revoluționar

    16 aprilie 2024

    Prea mult sictir, prea multă operetă și un exces nebun de figuranți, a mai rămas puțină Julietă și un profesor de-ngropat talanți, și-o urmă de Romeo în culise descoperită de-un […]

  • Adio, Army

    15 aprilie 2024

    Cînd aliatul Rusiei atacă Israelul și se pregătește să complice și mai mult socotelile de securitate ale lumii civilizate, te întrebi iar, a suta oară, unde sînt banii armatei române. […]

  • Invitație la nuntă

    9 aprilie 2024

    Nimeni nu-i simte îngerului lipsa (mecanic de-ntreținere în cer). Veniți să reparați Apocalipsa, că dă Natura în marșarier! Cel care-a scris că veacul ăsta jalnic va fi religios ori de […]

  • Generalii lui Piedone

    8 aprilie 2024

    De cînd Piedone a devenit preferatul sondajelor, o armată de scarabei politici a început să fojgăie pe lîngă el ca împrejurul unui tomberon. Voiculescu i-a organizat o lansare fastuoasă la […]

bijuterii argint