Mihai Radu vs Simona Tache: Despre sărbători în familie

Toți o ceafă și-un pămînt

– Vezi, dacă mergem la ai tăi, să nu stai toată ziua la șprițuri cu văru-tău și pe mine mă lași cu mă-ta și soră-ta, să atîrn.

Așa începe săpătmîna care ar trebui să aducă lumină în suflete și bucurie în inimi, dar nu reușește să aducă decît alcool în ficat și drob peste tot.

Să te îndopi și să torni în tine e însă o fatalitate, oricît încerci să te abții. Faci mișcare doar dacă mergi să bei și în oraș. Evident, în cazul fericit în care nu mai încapi în mașină. Toate casele au un aer de spital.

Cum se ajunge aici? Păi, simplu!

Imediat după Sfîntul Ion, a doua zi de dimineață, mamele din România te sună:

– Ce să gătească mama cînd veniți de Paște, pe lîngă ciorbiță de miel, drob de pui, drob de miel, friptură de miel, friptură de curcan, că Ioana nu mănîncă miel, un borș bun, moldovenesc, salată boeuf? Aoleu, să nu uit să-l trimit pe taică-tu să ia brînza aia de la Grigore și vin de la Tudor…

– Mamă, e super-bine, atît, ajunge, chiar e mult!

– Aoleu, ai dreptate, să nu uit de grătărel! Să iau cîrnați de la Julică, măcelarul, și să vorbesc cu Mariana să-mi oprească și mie un antricot de-ăla bun. Sper să mai aibă, că m-am trezit și eu cam târziu…

– Nu mai e nevoie, vorbesc serios! Oricum, eu bag ceva mai ușor, așa…

– Da, și pește, deci. Vai, trebuie să-nchid, că n-am dat comanda de cozonaci. Iau trei sute anul ăsta, că anul trecut am luat două sute și ați văzut că n-ați avut să luați și la București.

Singura variantă demnă pentru un individ ca să nu devină un animal căruia să-i fie scîrbă de el însuși a treia zi de Paște este să intre în pușcărie. Și să refuze pachetul cu care vin cocoșate mă-sa și gagică-sa de acasă.

Supraviețuirea trece prin stomac

Știți momentul ăla în care o mamă adoarme și se trezește brusc, transpirată și urlând? Tocmai a visat că era Paștele sau Crăciunul, îi venise băiatul acasă, ea nu-i pusese pe masă decât o felie de friptură cât palma, un bol cu salată și un pahar de vin, iar el, după ce le înghițise, începuse s-o mănânce pe ea.

Ăsta e și motivul pentru care, la întrunirile mari de familie, copiii sunt așezați separat de părinți, la o măsuță a lor. E foarte posibil ca taților să nu le ajungă ce e pe masă și să se apuce să înfulece ce e pe lângă ea, începând cu ciolănașele mai fragede.

Legenda rămasă de pe vremea când bărbații alergau elefantul cu sulițele spune că sexul tare, spre deosebire de ăla slab, are nevoie de multă hrană. Pentru că, vorb-aia, nu doar că bărbatul e cât ușa, dar face și mult efort fizic. Se aplică și programatorilor de 1,58 m și 30 de kile, care aleargă toată viața cu mouse-ul după un pixel, din poziția șezând cu curul pe un scaun.

De ce gem mesele de la nunți de dezgustător de multă mâncare? Ca să se ghiftuiască bine ginerică înainte de a rămâne singur cu mireasa.

Care mireasă își ocupă, biata de ea, imediat după nuntă, locul predestinat, ăla de la cratiță. Pentru femeia căsătorită, cratița e arma cu care își asigură zilnic supraviețuirea. Cască animalul o gură cât a lu' Godzilla și începe să te alerge prin casă? Îi arunci repede în ea douășpe kile de șnițele, un munte de piure și-o plăcintă ca la mă-sa acasă și ai scăpat. Pentru moment și, desigur, dacă ai noroc. Uite, Elodia, săraca, n-a prea avut…

Publicat în Cațavencii nr. 18 (96), 2013