Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Ministerul Educației și școala de afaceri cu firmele de casă

Zoom Ministerul Educației și școala de afaceri cu firmele de casă

Spre deosebire de precedentele guvernări, băieții lui Șică au o cu totul altă abordare a sistemului educațional. Reformă, măi dragă! Schimbare! Muncă multă, cum ar veni. Spre exemplu, pe 24 decembrie, cînd tot românul își vedea de brad, oala cu vin și paharul cu sarmale, tanti Monica Anisie, împreună cu colectivul de oameni dedicați pe care-l conduce, stăteau prin minister și împodobeau niște licitații. În același proiect privind „reforma educației timpurii”, prin care în vremea PSD se dădeau contracte cu dedicație, actualul guvern a decis să mai construiască, pe ici, pe colo, cîte o grădiniță. Mai exact, au fost scoase la mezat două contracte, unul în valoare de aproape patru milioane de lei – pentru construirea a trei grădinițe în Suceava – și unul în valoare de 2,7 milioane de lei, pentru alte două grădinițe în Botoșani.

Primul contract a fost cîștigat de ACOMIN SA, o firmă din Deva, deținută de un domn pe nume Dan Faur. Pe lîngă acest Acomin, Faur mai deține o sumedenie de firme, în cadrul grupului Quasar, și este cunoscut drept un bun client al statului. Mă rog, al statului atunci cînd acesta e condus de PDL – rebranduit acum în PNL – cu care a lucrat cel mai bine, fiind celebre contractele pentru amenajări de pîrtii de schi. Numele lui Faur apare într-o mulțime de afaceri, în special din vremea doamnei Nuți Udrea, pe cînd aceasta se ocupa de Dezvoltare. Și, evident, este recunoscut ca un fidel susținător al partidului.

Cel de-al doilea contract a fost cîștigat de DZC Construct SRL, o firmă din Tîrgu Neamț – care a fost și singurul ofertant –, controlată de un domn pe nume Dorin Grădinaru. Evident, și firma asta este una cu multe contracte cu statul la activ, patronul el fiind chiar un fost consilier local din partea PDL.

Așadar, iată că se pot schimba lucrurile cu adevărat, se poate face reformă serioasă. Căci noul guvern are nu doar voința, dar are și resursele, firmele amice și prietene, cu care să facă tot ce-și propune.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • Institutul pentru Combaterea Horelor

    7 iulie 2020

    Fenomenul horelor românești din primul război mondial a tulburat comandamentul german, care nu prea înțelegea tehnica de luptă a valahilor ce se învîrteau de mama focului înainte de apusul soarelui, […]

  • Limitele unui jucător de golf

    7 iulie 2020

    De pe pajiștea unde obișnuiește să joace golf, președintele Iohannis se pregătea să lanseze România. Din trusa de crose l-a ales mai întîi pe Ludovic Orban, deși putea să aleagă […]

  • Legea și Constituția nu poartă mască. Să le muim!

    7 iulie 2020

    Nu există, am cercetat, nici măcar o singură obligație legală ca onor Constituția să poarte mască atunci când intră într-un spațiu public închis. Nici celelalte legi, ordonanțe simple sau de […]

  • Crime cu miros de pandemie

    30 iunie 2020

    În vreme ce-n largul oceanului patru scafandri s-au repezit cu cuțitele asupra unei balene, să-i taie otgoanele plasei de pescuit ce-o ținea prizonieră, la noi patru polițai au ajutat un […]

  • Vacanța mare

    30 iunie 2020

    Pînă acum, virusul a întrecut știința și, după cum se vede, nu dă semne de oboseală. Fără vaccin și fără tratament, societatea dă din colț în colț, libertatea individuală scade, […]