În fiecare luni, la Muzeul Țăranului Român, profesorul Mircea Deacă scoate filmele lui Fellini la dezbatere. România de astăzi văzută de Fellini – merge, nu merge?
Reporter: Carnavalescul din Fellini ce are cu România de azi?
Mircea Deacă: Printre alte aspecte, carnavalul prezintă și o față „revoluționară” în care mulțimea anonimă, poporul altfel spus, se revoltă împotriva seriozității și ipocriziei reprezentanților puterii dominante într-o societate. În filmele regizorului italian găsim o pleiadă de exemple ale deriziunii figurilor Puterii: Biserica, politica, școala și orice alt sistem oprimant și constrîngător la adresa libertății populare. Ieșirea în piața publică este un fenomen de carnaval. În iarna lui 1989 oamenii au ieșit în stradă și au răsturnat ordinea stabilită. De atunci, ieșiri colective în stradă mai mult sau mai puțin coerente ori polarizante au avut loc timp de 25 de ani. Ca de obicei, carnavalul face surprize imposturii. Mișcarea Facebook din iarna lui 2014 reprezintă un fenomen de carnaval: o reacție de refuz și „detronare” fără lideri, reprezentanți sau mesaj coerent, neașteptată și nepregătită. Expresia de revoltă și de răsturnare a valorilor de tip carnavalesc nu are un mesaj coagulant ideologic ci este o pură expresie a libertății (de conștiință și de expresie) opusă vreunei maniere de ordonare a ei.
Rep.: În Fellini exista vreun personaj arestat de DNA ca-n România?
M.D.: În carnaval nu există o instituție care să reprezinte poporul, ci el se exprimă singur fără factori mediatizanți ori de reprezentare. Pe scurt, în carnaval și la Fellini nu există o instanță a poporului care, ca în revoluția franceză, restabilește dreptatea ori echilibrul în numele poporului. În viziunea carnavalului nu există decît o ciclicitate a acumulării unor frustrări datorate prezenței unui conducător resimțit treptat ca o formă de constrîngere și reacția populară de recuperare a puterii. Carnavalul este polimorf, eclectic, ambivalent (conține afirmația și contrariul ei într-o singură entitate), grotesc, euforic, spectacular, ofensator, excesiv, violent și scapă de vreo cenzură ierarhică. El nu afirmă și nu are un discurs coerent articulat, fiind caleidoscopic. Deseori oral, el poate fi negat sub forma „Nu eu am spus asta”. În interiorul carnavalului participantul este și spectator, și actor deopotrivă. El comentează și e auzit, dar și afirmă, fiind ascultat ori ignorat. Fiecare participant e liber să asculte sau să încuviințeze fără a fi identificat de către altcineva (carnavalul e deseori identificat cu ceremonialurile cu măști). Carnavalul poate devia foarte ușor în revoltă.
Rep.: Elena Udrea e personaj fellinian? De ce? De ce nu?
M.D.: Udrea este un personaj fellinian în măsura în care reprezintă o figură a Puterii: un fel de manechin al Puterii în care se polarizează o serie de credințe populare; o păpușă gigantică de carnaval purtată pe străzile orașului în timpul ceremonialului. Ea este, în primul rînd, o figură mediatică și care, ca orice reprezentant al Puterii, va fi mai devreme sau mai tîrziu detronată. Acum ea suferă judecata de carnaval, ca nebunul de carnaval ajuns în timpul perioadei festive regele de carnaval. Pentru sanitatea societății evenimentul este necesar. Pentru popor nu are importanță, în această schismă, dacă cineva are „dreptate” sau nu. Desigur, mecanismul ține de „bucuria nebunilor” și este evident irațional. Dar expresia iraționalului e necesară pentru a genera sănătatea mintală a societății obediente de peste an.
