Mircea Diaconu are bun-simț, foarte probabil. Asta nu înseamnă nimic. Dacă pui un om cu foarte mult bun-simț să opereze pe cineva, îl va omorî, cel mai probabil. Dacă pui un om cu foarte mult bun-simț să construiască o mașină de tocat carne, cu siguranță nu o va construi, ba, cine știe, mai mult ca sigur va ieși din greaua încercare cu degetele zdrobite. La fel se întîmplă cu unul care scuipă bun-simț, dacă-l pui să vorbească în limba engleză: nu vei smulge mai mult de ză mazăr nici sub amenințare. Ză mazăr of ochii mari beliți va fi și Mircea Diaconu în Parlamentul European. Și va încerca, harnic cum pare, să înțeleagă ce se discută, ce se dezbate, și va hotărî cum e mai bine de făcut cu mintea sa de om cumsecade, care crede că dacă pui suflet în ce faci e de-ajuns.
Mircea Diaconu e un om cumsecade probabil, un mare artist cumsecade. I se atribuie o cumințenie morală: e un mare artist care nu a mai suportat nedreptatea prin care a trecut breasla sa, nedreptatea pe care a văzut-o în jur și s-a implicat.
Dar, cum spuneam, Mircea Diaconu este considerat nepătat – tocmai de-aici și forța cuvintelor sale. Altfel, să fim serioși, nu vedem o abundență a ideilor sau măcar o poziționare politică clară – aceleași chestii de cumsecădenie, că e bine să nu fie rău, nu-i frumos să fii urît, adevărul e de preferat minciunii, valori coborîte din marea carte de înțelepciune a timpului.
E considerat deci o voce independentă. Serios? Unul pentru care semnul electoral ar fi trebuit să fie Varanul? Unul care empatizează cu Gâdea și cu Mircea Badea? Prin nimic, dar prin absolut nimic nu este, din punctul ăsta de vedere, altfel decît Șova, alți pesediști, alți uneperiști sau peciști care și-au frecat obrajii, gudurîndu-se, de solzii Varanului.
De unde vine forța argumentelor sale? De niciunde, pentru că nu are nici un argument. Lucrează la vedere: „Uite, dom’le, nu e posibil să lași pensionarii să moară de foame!”. Corect, dar cine are nevoie de unul care să mai vadă o dată ce vedem și noi și să repete papagalicește? Și, totuși, omul a fost votat, mîine-poimîine se urcă în ARO-ul lui vechi pentru a se întoarce de la Bruxelles, peste cinci ani, la volanul unui Volvo ajuns la vîrsta grădiniței. Da, Mircea Diaconu este cazul fericit al unui actor bun care a reușit să-și transforme notorietatea și recunoștința publicului în bani.
Nu e nici un miracol însă la mijloc cînd vine vorba de procentele strînse de Mircea Diaconu. Nu s-a trezit o pătură electorală adormită, o pilotă care moțăia de atîția ani în așteptarea unui alt fel de candidat, unul curat și credibil.
Mircea Diaconu ar trebui să-i trimită jumătate din bani inspiratului Horia Georgescu și incompatibilității sale, și cealaltă jumătate Varanului. Iar din banii rămași, cum spuneam, să-și cumpere un Volvo.
Altfel, are în față cinci ani de zile în care să se gîndească la ce perversiuni să supună apoi, lună de lună, o pensie atît de frumoasă.
da, de acord, dar macar ‘merge’ unu’ care are bun simt, nu? cei dinainte nici macar asta nu au avut 🙂
Da, mult bun simt. Sotia sa stie de ce.
Încet, încet și actorii vor fi asigurați că vor avea cu ce (mai) trăi la bătrânețe!
Alte televiziuni nu l-au bagat in seama,s-a sprijin pe televiziunea pesedista la schimb cu a ciupi din proncentele PNL.Pana la urma si-a vazut interesul si asa cum au scris si cei de mai sus e mult peste ce am avut pana acum.Mai trebuie si un strop de bun simt in marea asta de nesimtire.
Oare M Diaconu e singurul din Parlamentul European care nu stie engleza? Nu a avut destula campanie ca ar fi scos si mai mult. Daca ar fi avut jumatate din afisele si bannere-le oricarui partid, ar fi scos peste 10%.