Deși a beneficiat de întreaga logistică,
teroare propagandistică și influență a Administrației Prezidențiale, Mișcarea Populară a luat abia un amărât de 6,2 % la alegerile europarlamentare. În ciuda scorului pitic, formațiunea politică a Elenei Udrea ne amenință că în 2016 va fi cel mai mare partid de centru-dreapta. Nu cel mai influent și nici cel care va da, în sfârșit, un program de țară, ci unul baban în sens bielorus sau sirian, după măsura nesimțirii despotice cu care Udrea a câștigat șefia partidului, cu un scor pentru care o pot invidia, sincer, Aleksandr Lukașenko sau Bashar al-Assad.
Disoluția Mișcării Populare a început
pe 7 iunie a.c., la câteva ceasuri după congresul partidului, când intelectualii au realizat ce leapșă prostească au luat, neregăsindu-se nici unul, cu excepția lui Cristian Preda, în conducerea formațiunii: nici Papahagi, nici Baconschi și nici Paleologu. Păcăliciul Marian Preda, președintele fundației din care s-a născut Mișcarea Populară, și-a dat demisia din motive personale. Seara, Udrea a încercat să dreagă busuiocul zicând că își dorește ca mișcarea să fie un partid altfel, „dar partid altfel nu înseamnă partidul celor cu doctorate la Sorbona”.
Și altfel de partid și este, cu vicepreședinți
aleși pe sprânceană precum Ștefan Vlaston (Strategii și relații politice), fost director de grup școlar, dat afară pentru incompetență, trecut pe la UFD, pe la liberali și rătăcit pe la Noua Republică, din partea căreia a candidat fără sorți de izbândă pentru un mandat de deputat, în 2012. Sau precum Nicolae Ivășchescu (vicepreședinte Resurse umane), cu diplomă luată la 35 de ani la Universitatea Bioterra, cotată drept cea mai proastă instituție de învățământ privat de la sud de Carpați, dar cu o uriașă avere, chivernisită în parte și pe vremea când a preluat ca interimar portofoliul de ministru al Muncii, în 2011, în locul coruptului Ioan Nelu Botiș, din poziția de secretar de stat PDL în cadrul aceluiași minister.
Ivășchescu este un speculant ordinar de pe piața
imobiliară, care a tranzacționat terenuri pe vârful bulei imobiliare la Corbeanca, Cornu, Predeal și Voluntari. Din câștiguri și-a împrumutat prietenii cu 800.000 de euro. Cu toate pierderile înregistrate în ultimii ani, Ivășchescu rămâne unul dintre principalii sponsori ai Mișcării Populare. Este, de fapt, principala calitate care l-a selectat și impus ca vicepreședinte. Dar adevărata emblemă a partidului este conjudețeanul Elenei Udrea, Marin Anton (vicepreședinte Politici publice), unul dintre cei mai siniștri corupți din istoria parlamentarismului românesc, dar și una dintre armele secrete ale lui Băsescu, cât și adevărata pușculiță a Mișcării Populare.
Fost liberal până în 2007, Marin Anton
trece la PLD și aterizează la PDL prin fuziune. În 2012 se întoarce la PNL, câștigă un mandat de deputat liberal, de unde sare direct în Mișcarea Populară. Averea lui Anton este la fel de legendară precum cea a regelui Cresus. Deține 2,3 milioane de metri pătrați de terenuri și păduri, obținute prin înșelăciune, șantaj, amenințare și teroare. Ca secretar la Transporturi a încasat dividende de 2,3 milioane de lei de la firmele V&V Trading Company și VVTC Euro-Construct, unde este acționar, și a achiziționat 87.500 de metri pătrați de teren în Prahova, care întregesc averea imobiliară de 2,2 milioane metri pătrați deținută până la acea dată în Buzău, Călărași, Giurgiu, Ilfov și Prahova, cât și în sectoarele 2 și 6 ale Capitalei.
Marin Anton a fost numit director general al RAFO Onești
prin diligențele lui Theodor Stolojan, o persoană menită să-i asigure protecție la vârf. Este, alături de Stolojan, unul dintre artizanii distrugerii PNL și ai desprinderii așchiei PLD, formațiune cu care a fuzionat PDL, la scurtă vreme după apariție. Deși a făcut obiectul a nenumărate anchete ca director al RAFO, Anton a scăpat basma curată, iar dosarele de corupție în care a fost cercetat s-au pierdut în marea de NUP-uri a procuraturii. În urmă cu trei ani, pe vremea asta, cinstita, onesta și incoruptibila Agenție Națională de Integritate a mimat că s-a autosesizat în legătură cu incomensurabila avere a lui Anton, pe care a promis s-o verifice.
De atunci, ANI tace vârtos, ca porcu-n cucuruz,
și se ocupă de nimicuri. Lăsat fără supraveghere, Marin Anton desăvârșește visurile lui Zeus, din care s-a născut Leana din Pleșcoi, sponsorizând generos atât alegerile europarlamentare ale Mișcării Populare, cât și congresul partidului. În relația cu Băsescu, Anton este cel care i-a dat sediu de campanie, la referendumul de suspendare a președintelui din 2007. Unii pretind că Anton ar fi ofițer acoperit. Părerea mea este că Anton este unul dintre hoții cu care lucrează Băsescu, pe care îi lasă să fure, ba le asigură și spatele, după care le cere elegant taxă de protecție, la fel cum a făcut cu Paszkany, Popoviciu sau Cășuneanu. Pe mâna acestor căzături, din Mișcarea Populară nu va dăinui nici măcar amintirea.
Cornel Ivanciuc
