Misiune în desfășurare: să distrugem apărarea națională în aer, pe apă, pe pămînt!

Față de restul armatelor lumii, armata română are ceva în plus. Are inamici năpraznici în interiorul țării. Zi de zi e nevoită să respingă atacuri venite de la Guvern, de la Președinție, de la Ministerul Apărării, de la Servicii și rețelele mafiote în retragere, ba chiar de la Statul Major. E sabotată, blocată, anihilată, înfometată, dezbrăcată și umilită la foc continuu. Eroica ei rezistență în bocanci expirați e unul din miracolele românești, acele uimitoare și inexplicabile întîmplări care au ferit poporul de dambla și l-au făcut sfînt pe Arsenie Boca.

Guvernele României nu se mulțumesc să prigonească armata,

ci depun eforturi să-i facă praf și imaginea. În general, guvernele au fost preocupate să conjuge sabotarea capacității de apărare cu pagubele din economie și prejudiciile de imagine.

Să dăm pentru început exemplul marii rușini terestre de la Cincu, unde urmează să se desfășoare un mare exercițiu NATO. Mii de soldați francezi și sute de echipamente grele de luptă vin să întărească securitatea militară a României, dar nu au pe unde să treacă un vad. De cinci ani, guvernele României nu sînt în stare să construiască un amărît de pod de 85 de metri, care costă, cu tot cu șpăgile politice, trei milioane de euro, mai puțin ca facturile de bijuterii ale Laurei Vicol. Asta îi face pe militarii din Paris și Lyon, veniți să apere o țară nesimțită, să ocolească 60 de kilometri și să înjure.

Mizeria cu podul de la Voila e, de fapt, rezumatul unui dezastru strategic la scară națională. Căci nici unul din cele 4.500 de poduri județene ale României pe care ar trebui să circule tehnica blindată în caz de ceva nu poate ține vehicule mai grele de 25 de tone, în timp ce MApN face achiziții de tancuri și obuziere cu greutăți duble și triple. Producția internă, în industria națională de apărare, a echipamentelor moderne și ușoare a fost refuzată cu înverșunare, atît la Cotroceni și la Palatul Victoria, cît și la MApN. Comisioanelor nu le-a păsat de situația din teren, de pericolul și ridicolul ei.

Un act de sabotaj calificat lovește,

însă, în forțele aeriene. Așa cum am arătat și altă dată, Romaero e o companie strategică a industriei naționale de apărare pe care guvernele României, în cooperare cu clientela lor politică, și-au propus să o transforme în operațiune imobiliară. De cînd a izbucnit conflictul din Ucraina, Romaero e în fața unor oportunități de dezvoltare explozivă: poate deveni, printr-o simplă hotărîre de guvern, centru european de excelență pentru mentenanța aeronavelor de luptă F16. Asta înseamnă că cele 49 de avioane ale României, cele 16 ale Slovaciei, cele 16 ale Bulgariei și cele 60 la care va ajunge Ucraina și-ar face mentenanța grea (de depou) la Romaero, aducînd companiei și statului român venituri de peste 200 de milioane de euro anual. Dar Romaero a fost băgată în insolvență de conducerea numită politic, dată în seama unui administrator judiciar pus pe vîndut hangare și terenuri (Expert Insolvență SPRL Filiala București) ca să facă loc unor dezvoltatori imobiliari și operatori de jet-uri private.

Compania de apărare Kongsberg, companie a statului norvegian, stă la ușa Guvernului României de doi ani și cere zadarnic o semnătură pentru a salva Romaero de la dispariție și a o transforma într-un pol de profit și de prestigiu NATO. Kongsberg a și donat statului român echipamentele necesare acestui program, în valoare de zeci de milioane de euro, dar aceste echipamente zac sub cheie și ruginesc la Ministerul Apărării, care nu are nici competența și nici voința de a le folosi la ceva.

Intervalul de oportunitate pentru centrul de excelență F16 se închide într-o lună, norvegienii urmînd să mute proiectul în Slovacia sau Polonia, unde România va trebui să-și ducă avioanele la reparat și să plătească sute de milioane anual.

Tot la Romaero, în timp ce Expert Insolvență se străduiește să vîndă compania pe bucăți, există posibilitatea de mentenanță a aeronavelor Hercules C130, aflate în dotarea Forțelor Aeriene Române. În colaborare cu compania israeliană IAI, Romaero își poate extinde profiturile încasînd bani în contul statului roman de la statul român. Numai că Guvernul și MApN au alte socoteli cu industria strategică de apărare și cu forțele aeriene.

Să trecem acum pe apă,

la Mangalia, unde șantierul naval e în agonie de doi ani și în insolvență de opt luni. Acționarul majoritar, statul român, a reziliat în noiembrie contractul de asociere cu compania olandeză Damen, care controla 49% din acțiuni. Muncitorii au ieșit în stradă săptămîna trecută, șantierul se duce pe copcă, dar Guvernul refuză de un an și jumătate oferta statului norvegian de a construi corvete militare Vanguard la Mangalia. Norvegia își schimbă flota, are de fabricat 29 de vase de luptă, iar România e invitată să ia parte la acest proiect, să construiască la Mangalia o parte din cele 29 de vase și, firește, să-și comande și ea măcar o corvetă sau două, la prețuri de zece ori mai mici decît ale corvetelor franțuzești. Acest proiect, aflat pe masa Guvernului și a MApN de peste un an și jumătate, ar salva și ar face să prospere șantierul naval din Mangalia. În plus, ar aduce multă fericire forțelor navale, obligate să navigheze de 30 de ani pe coșciugele plutitoare de la Ziua Marinei.

Din 2021 și pînă azi, programele de modernizare a armatei române

propuse de parteneri din SUA, Israel, Norvegia, Germania sau Turcia, bazate pe producția în țară a echipamentelor, pe transferul de tehnologie și pe dezvoltarea industriei naționale de apărare, au fost blocate, anulate, respinse cu tenacitate de Guvern și de Ministerul Apărării. O parte importantă din bugetul Apărării a fost destinată unor cheltuieli politice și clientelare. Așa cum spuneam, pagubele din domeniul securității au fost însumate cu pierderile din economie și cu distrugerile de imagine. Guvernul, MApN și Președinția au preferat mereu achizițiile scumpe și lipsite de logică, de multe ori periculoase, singurele care au primit banii la timp, uneori chiar în avans. În aceste condiții, modernizarea armatei bate pas de defilare mergînd cu spatele, ca într-un film derulat înapoi, dar cu muzica militară curgînd înainte, festiv.

În Evul Mediu, cînd democrația se măsura cu sulița și cu barda pe o miriște acoperită de trupuri despicate și cai morți, acești oameni de la conducere ar fi fost aruncați în lanțuri și înfometați pînă la prima sărbătoare creștină, ca să aibă timp călăul să-și ascută instrumentele de tortură.