Un crocodil aflat în captivitate n-a reușit să se reproducă timp de 50 de ani din motiv de micropenis. Nu-i așa că Micro Penis pare, pe lîngă o afecțiune foarte serioasă, și numele unui cartier muncitoresc sărac dintr-un oraș industrial din România? Asta ar explica și de ce crocodilul n-a reușit să se reproducă atîția ani. “Salut, sînt crocodilul Vasile și trăiesc în cartierul Micro Penis din Galați.” “Nu, mersi, nu mă încurc cu săraci.”
Rusia a trimis mercenari ca să-l protejeze pe președintele venezuelean Maduro în contextul în care liderul Opoziției, Juan Guaido, s-a autoproclamat președinte interimar. Drept mulțumire, Venezuela s-a angajat să-și trimită rezervele de aur la Moscova pentru bună păstrare. Sigur e o idee bună, avînd în vedere că rușii au antecedente în a păzi foarte conștiincios tezaurele altor țări.
Roger Stone nu mai vine să cînte la București. Pe de-o parte, pentru că nu e cîntăreț, așa cum pare, ci consilier politic al lui Donald Trump și, pe de altă parte, pentru că tocmai a fost săltat de FBI pentru activitățile dubioase din timpul campaniei electorale. Se mai întîmplă să greșești în campanie. Vorba aia, e presiune mare, e normal să mai minți, să mai mituiești, să mai confecționezi niște dovezi false.
Tot mai mulți oligarhi ruși își duc nevestele gravide să nască în Florida, pentru ca viitorii moștenitori să aibă cetățenia americană asigurată. Cine poate să-i învinovățească, mai ales că, de cîțiva ani, Costa Rica s-a aglomerat foarte tare?
O modă din ce în ce mai populară printre părinții sud-coreeni este să angajeze bătăuși care să le ducă copiii la școală și să-i descurajeze pe ceilalți copii să se ia de ei. Ar trebui ca moda asta să existe și la adulți. A, stai, există. Se cheamă bodyguarzi și, dacă ești un cocalar care bagă bani într-o echipă de fotbal, poți să-i folosești ca să n-o iei pe coajă.
Co-fondatorul Twitter, Jack Dorsey, susține că a fost în vizită odată la fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, și acesta i-a oferit să mănînce capră proaspătă, omorîtă chiar de el cu o armă laser. Și noi care credeam că Petre Daea e ciudat cu oile și cormoranii lui… Măcar lui Daea nu i-a dat nimeni o armă laser pe mînă. Încă.
Autoritățile nord-coreene au ținut să le reamintească cetățenilor că, dacă sînt prinși uitîndu-se la televizor la posturi sud-coreene, vor fi executați. V-am zis că telenovelele omoară oameni. Poftim, acum avem și dovezi palpabile.
1.058 de vizualizări






