► Cancan.ro ne anunță că, în sfîrșit, stăm bine: avem un reprezentant în Top 10. „În decursul istoriei cîteva personaje au ieșit în evidență, nu prin calități deosebite sau fapte bune, ci prin atrocitățile comise. Aceștia sînt acuzați că au adus lumea în prag de război și de crime oribile” (23 august). Ce se-ntîmplă? Site-ul opishposh.com, citat de Cancan, a alcătuit topul celor mai răi zece oameni din istorie, care arată după cum urmează: 1. Attila Hunul; 2. Hitler; 3. Pol Pot; 4. Mao Zedong; 5. Amin Dada; 6. Ivan cel Groaznic; 7. Împăratul Nero; 8. Vlad Țepeș; 9. Stalin; 10. Împăratul Hirohito.
Verdict: UNDE EȘTI TU, ȚEPEȘ, DOAMNE?
Ce vrea să ne transmită tabloidul românesc care citează o fițuică online americană e că Vlad Țepeș a fost mai rău decît Stalin. O prostie, evident. Interesant e altceva: dacă Antena 3 ar fi alcătuit un astfel de top ar fi reieșit, destul de clar, că Traian Băsescu e mult mai rău decît Nicolae Ceaușescu, Charles Manson, Saddam Hussein, Freddy Krueger, Benito Mussolini și Lord Valdemort.
► După cum știe toată lumea, inclusiv premierul Ponta care a pus mîna pe telefon ca s-o felicite personal, Simona Halep a cîștigat turneul de tenis de la New Haven și a urcat pe locul 19 în clasamentul WTA. Consecința? În sfîrșit, libertatea.ro a decis să-i dedice două titluri de senzație: „Simona Halep e pe val! Uite ce bust impresionant avea înainte de operație! FOTO”, respectiv „N-ai fi crezut! Simona Halep, în tandrețuri cu un tînăr” (25 august).
Verdict: TENIS CAPTIVUS
Mă bucur mult că Libertatea a reînceput să scrie despre tenis. Cred că ultima oară o făcuseră în 2009, cînd Simona Halep și-a micșorat sînii care o cam încurcau la passing shot-uri. Firește, pe marele campion Ilie Năstase nu-l mai pun la socoteală. Ultima oară cînd s-a scris ceva în legătură cu tenisul domniei sale a fost ceva legat de cele 2.500 de femei care i-au ținut racheta.
► Luni, 26 august, a fost concurs fără premii. Din cîte m-am lămurit, a cîștigat detașat site-ul wow.biz. Citez la întîmplare: „Surorile Gabor și-au luat adio de la mama lor! Uite-le plîngînd și închinîndu-se chiar lîngă groapă!”, „Am intrat în camera în care mama Monicăi și-a petrecut ultima noapte”, „Uite ce gest incalificabil a putut să facă Monica pe marginea gropii mamei ei”, „Imagini sfîșietoare! Monica Gabor a strîns în brațe un tablou cu mama ei și a cîntat plîngînd toată slujba de înmormîntare”, „Scandal între Ramona și tatăl ei la priveghiul Veronicăi Bulai”, „Ce s-a întîmplat în ultima noapte din viața Veronicăi Bulai? La mînăstirea Frăsinei se fac exorcizări, iar diavolul te pîndește din pădure”. Bonus: „Aici se va ține pomana pentru Veronica Bulai! Surorile Gabor au vrut să separe bogații de săraci și să facă 2 mese în 2 locații diferite”.
Verdict: VERONICA BULAI FOREVER
În teorie, intenția de a acoperi exhaustiv un subiect e lăudabilă. Ce nu înțeleg eu e de ce există, totuși, și „Imagini fierbinți cu Mădălina Pamfile și Raluca Dumitru”. Cred că și-a băgat dracul de la Frăsinei coada. Titlul corect era „Imagini copleșitoare cu Mădălina Pamfile și Raluca Dumitru. Mai sexy decît surorile Gabor, mai mortale decît Veronica Bulai”.