În ceea ce privește planurile de modernizare și înzestrare a armatei stăm bine. Pe partea cu planuri, mai exact, căci modernizarea și înzestrarea în sine par a fi mereu blocate în plan. E însă bine, căci avem liste de cumpărături. Vom lua avioane F35 cândva, elicoptere altcândva, mai o fregată de la turci, cine știe când, mai facem niște planuri să construim în țară fabrici și șantiere care să producă te miri ce arme, pe hârtie stăm mai bine chiar de cum stăteam cu autostrăzile în urmă cu vreo zece ani. În plus, ne mișcăm cu super-talent și la ceea ce înseamnă infrastructura militară.
Spre exemplu, încă de prin 2022
a fost semnat un contract pentru modernizarea UM 2700 din București, în speță demolarea și reconstrucția unui întreg set de clădiri. La momentul respectiv, contractul fusese adjudecat, la licitație, de un grup de firme, Ala Expert Construct, Pab Romania și Concrete & Design Solutions, pentru suma de ceva mai bine de 25 de milioane de lei. O licitație serioasă, cu super-condiții, în care prețul a contat doar în proporție de 55%, restul procentelor din punctaj fiind acordate în funcție de experți proiectanți, manageri de proiect, șefi de șantier, demonstrarea unei metodologii corespunzătoare care să asigure că totul se face la parametrii ceruți, bașca au pus și un 20% pentru gradul de adecvare a graficului general de realizare a investiției. Ei bine, toată lucrarea ar fi trebuit să fie realizată în 12 luni. N-a fost să fie un grad de adecvare, pare-se, căci încă se semnează acte adiționale. În total, patru acte adiționale au dus investiția asta nu doar la punctul în care au trecut mai bine de doi ani de când trebuia să fie gata, respectiv în martie 2023, dar au și urcat valoarea contractului de la acel 25 de milioane la suma de 36.276.613 lei plus TVA. Eficiență, cum se zice.
O situație oarecum similară găsim și la Cazarma 497 din Brașov unde, prin grija și fondurile Ministerului Apărării, au loc ample „lucrări de intervenție la pavilioanele A și F4“. Și în cazul ăsta, contractul a fost atribuit în anul 2022, urmare a unei proceduri simplificate, către două firme, Mentor Building și Mitre Building Construction SRL. Valoarea inițială a acestui contract a fost de 19.732.533 de lei, însă urmare a unui recent act adițional, valoarea a ajuns deja la 21.183.388 de lei, semn că se lucrează intens și susținut. Cine știe, poate va fi și gata cândva.
La cazarma 362 Buzău se lucrează intens
încă din februarie 2024, când Ministerul Apărării a atribuit un contract pentru construirea unui nou pavilion administrativ, precum și a unui bloc alimentar. Contractul a fost câștigat de DAS SRL din Iași pentru suma de 37,6 milioane de lei plus TVA. Astăzi, după doar două acte adiționale mici, prețul a ajuns la 38 de milioane. Timp ar mai fi, însă.
În cazarma 769 Capu Midia se construiește de zor un nou bloc alimentar. Contractul inițial, semnat cu Servland SRL, firmă ce a participat de una singură la licitația din 13 octombrie 2022, ar fi trebuit să se fi încheiat în 15 luni, mai exact în urmă cu aproape un an și jumătate. Nu e însă grabă. În plus, în tot timpul ăsta chiar nu s-a stat, căci contractul a suferit nu mai puțin de șase modificări. Așa se face că, de la valoarea inițială a contractului, respectiv 15,9 milioane de lei, costurile lucrării au ajuns astăzi la 17,25 milioane. În plus, termenul de execuție a fost și el modificat, ultima dată pe 8 mai, de la 15 la 28 de luni. Cine știe, cu puțin noroc poate ăsta va fi atins. Dacă nu, există oricând opțiunea unui nou act adițional.
La Otopeni, în cazarma 546,
se construiește un depozit de materiale, cu hală, rampe și tot ce trebuie. Lucrările au fost atribuite în urmă cu un an, urmare a unei proceduri simplificate, către un grup de firme format din Mentor Trading, Concrete Construct și Ro Construct Center. În urmă cu nici două săptămâni, contractul a fost modificat, iar valoarea a crescut de la 5,7 la 6,2 milioane de lei plus TVA. Bașca, deși sunt trei firme, deși e vorba de un simplu depozit, termenul de finalizare a lucrărilor este de peste 1.400 de zile. Eficiență, rapiditate, profesionalism, știți voi.
Acestea sunt doar câteva exemple, care ilustrează însă modul în care statul român își modernizează infrastructura de apărare, cu cazărmi și obiective militare unde lucrările nu par că se vor sfârși vreodată. Iar dacă la astea mai adăugăm și listele de cumpărături și înzestrare militară, care sunt nimic mai mult decât proiecții și wishful thinking, dacă mai luăm în calcul și cazuri precum minunatul șef al achizițiilor din Ministerul Apărării, Zisu, cu ale sale case și mii de tablouri obținute în mod, îhî, cinstit, o să avem cu adevărat o poză clară a prăpădului în care se scaldă apărarea țării.
9.807 vizualizări
„Wishful ” thinking, not wishFULL. Ca si Welcome, not Wellcome.
Las-o bă că merge așa
Ne-am obișnuit cu ea…
a se vedea cazarma de la Lunca de sus Harghita blocul alimentar început în 2019 și termenul depășit cu 2 ani și jumate
Nu te mai poți nici pișa de atâția generali. Seară de seară pe toată media e plin de generali care ne dau lecții pe orice temă, încercând să-și justifice existența și veniturile uriașe. Toată lumea cunoaște rolul armatei , dar de aici până ai conferi rolul determinant în existența unei țări e cale lungă. Că în caz de ceva (să nu de-a Domnul) linia întâi va fi a noastră nu a generalilor de carton care nu știu cum se face o tranșee sau cum arată Ținta piept Nr.3.
Eee, lasă că ne apară mucisoristii cu bananele în uniforma de blugi😂😂😂😂
Unu(le) telectualule, da’de ce „ca și”, bre? Mănăstirea casin sau? 🤔