Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Mogoșani, o comună cu primărie de milioane

Zoom Mogoșani, o comună cu primărie de milioane

Undeva la marginea vestică a județului Dîmbovița stă aruncată o comună, Mogoșani pe numele ei. O localitate tipic românească, în care PSD și PNL își împart frățește Primăria și bugetul și toate cele. Ei bine, după vreo zece ani de primărit, distinsul edil Ion Ciobanu s-a gîndit să le facă o bucurie locuitorilor din comună. Și, cu bunăvoință de la Guvern, prin Agenția Națională de Investiții, și-a tras omul primărie nouă. Ceva micuț, modest, un mic sediu administrativ la vreo patru milioane, dacă e să punem la socoteală și TVA-ul. Pe data de 5 septembrie, CNI a organizat chiar și o licitație, cu procedură simplificată, desigur, în urma căreia contractul a fost atribuit către Athenaeum Construct și Dimi Studio Concept. Asta după ce vreo două firme și-au retras ofertele, iar o alta a fost declarată neconformă.

Athenaeum Construct SA este firma unui domn pe nume Nicolae Comănescu, băiat bun și plin de contracte cu statul, cum îi stă bine unui om de afaceri. Încă de prin 2015, Comănescu este judecat într-un dosar, la Tribunalul București, cu un prejudiciu total de peste 16 milioane de euro. Pe lîngă dosare și contracte cu statul, Nicolae Comănescu pare bine ancorat și în lumea politichiei. Așa cum a arătat defapt.ro, firma lui Comănescu a fost administrată, o bună bucată de vreme, de un tip numit Cristian Pistol, fost șef de serviciu și director în fix Compania Națională de Investiții, care i-a dat acum contractul lui Comănescu. Totodată, Pistol, care a renunțat la administrarea firmei lui Comănescu în 2019, a mai fost și consilier în cabinetul lui Cîțu, de unde a fost numit, mai apoi, șef la CNAIR. Numele Athenaeum Construct apare și în declarația de avere a șefului PSD Sector 5, care ar fi luat vreo 38.000 de euro cu împrumut de acolo, chestie pe care, însă, patronul Comănescu o neagă.




Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Ultimele articole
Editoriale
bijuterii argint