Din îndepărtata Canadă, Claire Boucher, la cei 23 de anişori, cîntă şi rupe sintetizatoarele cu falsetto-ul ei copilăresc şi neobişnuit de cald pentru clima temperată, uşor subarctică. Destul de apropiată de Lykke Li, pe care a şi însoţit-o în cîteva concerte, Grimes, numele cu care a adoptat-o scena muzicală, a încercat în 2009 să facă altceva.
Ea şi cu iubitul ei şi-au cumpărat o barcă, au luat cu ei cîteva găini, cîteva kilograme de cartofi, dar şi Aventurile lui Huckleberry Finn şi au pornit pe Mississippi, dinspre Minneapolis către New Orleans. Dar fără succes, fiindcă motorul a cedat, iar poliţia i-a tras la mal. Cariera ei muzicală a început cu albumul Geidi Primes, un an mai tîrziu, şi încă de pe atunci mi-a fost greu să o descriu. E pretenţioasă, dar accesibilă. Ambiţioasă, dar finalmente pop. E deosebită.
Grimes, Visions, 4AD Records.
Gen din aceeaşi categorie
1. Frankie Rose – Interstellar. Tipa cîntă pop cu nasul pe sus din New York. Adică dream pop, dar şi puţin post-punk. O combinaţie irezistibilă.
2. Blouse – Blouse. Trupa asta are cîteva momente de inspiraţie, cum e piesa „Into Black“, dar şi unele de derivă. În orice caz, retro-chercheliţi şi romantici.
3. Class Actress – Rapprocher. Albumul lor de debut, care se învîrte în jurul vocalistei Elizabeth Harper, este în aceeaşi manieră pop-nostalgică, cu ceva mai mult glam însă. Sexy.
