Simbolurile sărbătorești din jur sunt mai multe decât zilele rămase până la Crăciun. Înainte de Paști nu se văd cetățeni îmbrăcați în iepuraș sau vânzătoare și fete de la bar purtând căciulițe cu urechi lungi, iar ouăle colorate se găsesc doar prin târgurile tematice: altfel, dacă le-ar lăsa pe afară, ar juca fotbal cu ele copiii. Acum au apărut renii, Crăciunițele și, logic, Moșii – care, de obicei, fac reclamă la ceva. Cei roșii sunt majoritari, cum era PSD, dar există și alte culori: am văzut de-a lungul timpului Moși verzi, care promovau produse naturiste, galbeni ca berea, albaștri (spirt medicinal?), chiar unul negru – e posibil, totuși, să fi fost popă. Cu ani în urmă, cică ar fi fost și un Moș curcubeu, de la o firmă de vopsele, dar câțiva trecători l-au huiduit și au vrut să-l smotocească.
În miezul fiecărui costum mare, roșu, cu barbă și plete dalbe, se ascunde ca sâmburele un om – de obicei, plătit cu ora să presteze în locuri aglomerate, gen piață, târg de Crăciun sau mall. Georgel a primit costum de Moș cenușiu, fiind pus să promoveze un adeziv pentru gresie și faianță. După ce a strigat toată dimineața „Eleganță cu faianță!” i s-a făcut sete de o bere și a vrut să traverseze până la bufet; din cauza costumului cenușiu ca strada (și ca întreg cartierul) n-a fost observat de conducătorul unui compresor care nivela asfaltul. Cam la fel a pățit și Mihăiță, când promova un detergent pentru geamuri îmbrăcat în costum de Moș transparent.
După câteva zile de făcut „Ho-ho-ho!” în frig și ploaie Mirel a fost avansat și trimis să atragă cliente într-un centru SPA cu piscină, saună și solar. În primele ore el a primit căldura ca pe o binecuvântare, dar după încheierea programului s-a mai găsit doar costumul de Moș, gol, fără nimeni în el. Se bănuiește că Mirel a transpirat atât de tare, încât s-a scurs de tot în bazin.
Tiberiu a fost Moș Crăciun într-un mall și trecea prin magazine strigând „Crăciun fericit!” în mai multe limbi. Ultima dată când a intrat în pet shop, la „Cuțu-Miau”, niște purici au sărit de pe un pekinez până în costumul său mare, gros, din burete. Din fericire, a reușit să iasă din el la timp și să smulgă din vitrină brăduțul din plastic, cu care s-a scărpinat peste tot, mai ales în locurile sensibile; din nefericire, a fost reținut pentru ultraj contra bunelor moravuri. Lui Ilie, colegul său din tura cealaltă i-au intrat pe sub costum, tot de la pet shop, doi hamsteri.
Medicii nutriționiști îngrijorați de aspectul personajului (burtos, față roșie etc.) și de faptul că poate deveni un exemplu pentru cei mici cer ca toți Moșii promoționali să fie inscripționați ca pachetele de țigări și, între două „Ho-ho-ho!”, să strige „De la pizza și șaormă am făcut burtă enormă!”, „Sunt mereu roșu la față fiindcă beau de dimineață!” sau „Mă simt foarte balonat: patru reni azi am mâncat!”.
1.361 de vizualizări






