► Traian Băsescu și-a reînnoit brevetul de comandant de navă. Așadar, în acest moment, o plecare cu vaporul din portul Constanța pare mult mai probabilă decît o decolare cu elicopterul de pe CC.
► A murit Florin Cioabă, cel supranumit Regele Cioabă. Asemeni companiilor multinaționale, regatul său nu avea un teritoriu anume, făcînd bani oriunde găsea mînă de cerșit mai ieftină.
► Prințesa Irina, fiica Regelui Mihai, a fost arestată în SUA pentru că organiza lupte ilegale cu cocoși. Prințesa Irina a declarat că luptele îi aminteau de copilăria din România cînd îmbrăca jumate dintre cocoși în naziști, jumate în soldați ai armatei rusești, și-i punea să se bată între ei.
► Din cauza unei facturi de 350 de mii de euro neachitată, Regele Cioabă nu poate fi scos din spital. A fost fraier, trebuia să facă și el ca romii din Zăbrăuți: să-și tragă medicină direct de pe stîlpi.
► La Satu Mare au fost inaugurate, în prezența televiziunilor, zece coșuri de gunoi. La inaugurare a venit, bineînțeles, și primarul cu alte oficialități, pe principiul că unde sînt coșuri de gunoi, trebuie să fie și gunoi.
► Spitalizarea lui Cioabă a costat doar 40 de mii de dolari. Restul, pînă la 350 de mii de dolari, îl reprezintă consumația făcută de rege din minibarul rezervei sale de la Terapie Intensivă.