Agenția Spațială Nord-Americană a anunțat săptămîna trecută că, în cadrul programului său intensiv de Progres Spațial Dezvoltat, a descoperit pe o planetă din apropierea sistemului nostru solar droguri, armament, muniție, mașini de scris automate și valută, semne clare ale unei civilizații extraterestre decadente care urmărea destabilizarea echilibrului democratic fragil de pe Pămînt.
“Satelitul nostru de recunoaștere a descoperit urme ale unor elemente tulburătoare pe această planetă”, a declarat Jonathan Elijahesco, coordonatorul programului NASA. “Fără îndoială, această Planetă Nu Țentauri este o planetă foarte periculoasă pentru rasa umană: ia uitați-vă și prin telescop ce albastră e și cît de asemănătoare cu Pămîntul! Cine vrea așa ceva? Marte, aia planetă adevărată, ia uitați-vă ce roșie și frumoasă e! Și știți ce-i mai frumos pe Marte? Toate obiectele au 1/10 din constituția de pe Pămînt.”
În încheiere, NASA a anunțat că va trimite noi probe pe Planeta Nu Țentauri, însă de data aceasta probe miniere, care să sondeze situația și, dacă e nevoie, să readucă lucrurile pe făgașul corect prin teraformare forțată cu panseluțe.