Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Natura-vura: Podul lui Dumnezeu

Zoom Natura-vura: Podul lui Dumnezeu

Drumul cel mai scurt de la Baia de Aramă la Drobeta-Turnu Severin (DJ 670, pe numele lui de scenă ca asfalt oficial) trece peste podul de piatră de la Ponoarele, județul Mehedinți, singurul pasaj rutier natural încă funcțional din România și, cică, unul dintre foarte puținele din lume. Sună interesant, nu? Raritatea asta botezată Podul lui Dumnezeu merită, deci, dacă tot ajungi prin zonă, un scurt popas de studiat mai de aproape minunea arhitectonică care, repetată prin toată țara, ne-ar asigura infrastructura rutieră de care e atîta nevoie (la cîte cruci și referiri evlavioase la Domnu’ facem, zilnic, e de mirare că n-o avem încă). 30 de metri lungime, 13 metri lățime, 22 de metri înălțime și 9 metri grosime, structură masivă de calcare stratificate în bancuri de unu-doi metri, cam ăștia ar fi parametrii tehnici din planul constructorului pentru bucata din Peștera Podului alăturată, rămasă afară după separarea prin surparea unei porțiuni din plafonul vechii galerii.

Primul lucru pe care îl remarci după ce-ai ieșit din mașină e că, deși divinitatea a făcut toată treaba, au contribuit și oamenii cu ceva la proiectul ăsta: parcarea largă, indicatoarele, panourile informative, treptele cu balustradă, numele localității postat cu litere mari, iluminate nocturn, ca la Hollywood, pe creasta Dealului Peșterii arată că cineva cu putere de decizie în administrația locală și-a dat seama că natura spectaculoasă a reliefului carstic de la Ponoarele cere dotări de obiectiv turistic. Pentru că apa a mai săpat și alte forme geologice în afara Podului lui Dumnezeu, pe care le poți vedea cel mai bine urcînd din șosea, în cam zece minute, costișa de deasupra peșterii pînă pe culme. Din punctul de belvedere de lîngă literele uriașe vopsite tricolor se deschide perspectiva unui peisaj plăcut ochiului. Pe partea asta, de unde-ai urcat, jos, satul cu căsuțele sale răsfirate; în depărtare, vîrfurile încă înzăpezite ale Masivului Godeanu. Dincolo, peste culme, sub cîmpurile de lapiezuri Cleopatra și Afrodita, albia lacului Zaton – în aprilie, aproape secat. Un tablou cu eroziuni create prin șiroirea apei pe calcare, niște șanțuri adînci care șerpuiesc printre stînci, cele mai mari dintre acestea ajungînd la lungimi de patru-cinci metri. Apropo de șerpuire: mare atenție la pietrele pe care se bronzează la soare, încălzindu-și sîngele rece, viperele, care ating la maturitate lungimi mai mici, dar mult mai periculoase.

Dacă stai bine pe picioarele încălțate cu bocanci poți coborî spre Zătonul Mare, lacul carstic care, în primăverile ploioase, imediat după topirea zăpezilor, se umflă pînă la dimensiuni de lac de baraj (2,5 kilometri lungime și peste 20 de metri adîncime); în restul timpului, nealimentat, e doar o baltă ceva mai mare, la capătul cursului de apă de pe fundul văii care dispare în pămînt, printre tufe de vegetație, traversînd rocile permeabile către peștera și Podul lui Dumnezeu de pe partea cealaltă a versantului. Imaginează-ți o pîlnie imensă îngropată pe orizontală în masivul carstic, cu peretele superior parțial prăbușit între peșteră și arcada punții divine, în care apa curge invers față de lichidul turnat în sticlă, de la vîrf către gură.

Revenit pe partea astălaltă, unde-ai parcat mașina, înainte de plecare, mai poți coborî precaut în grota abruptă, umedă și alunecoasă, ca-n gura unui monstru marin permanent flămînd, cu bolta palatină plină de salivă. Cu două condiții, însă: să ai încălțăminte adecvată (bocancii pomeniți mai sus, nu șlapi sau pantofi cu toc) și să nu-i deranjezi pe cei aproximativ trei mii de localnici care trăiesc și hibernează înăuntru, din octombrie pînă-n aprilie: colonia de lilieci Myotis, Miniopterus și Rinolophus.

Cea mai potrivită perioadă să vizitezi Ponoarele e începutul de mai, cînd aici se organizează Sărbătoarea Liliacului. Nu vă gîndiți la prostii, gen grătare încinse și rețete Wuhan style: totul se petrece vreo doi kilometri mai încolo, în rezervația naturală cu copăcei explodați în inflorescențele albe sau movulii a Pădurii de Liliac.




Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Balada țăranilor fictivi

    22 iunie 2021

    Astăzi orașul vaccinează satul, o, Doamne, ce frumos poate să sune: cei goi să exerseze dezbrăcatul, cei morți să exerseze-o-ngropăciune ! I-ați vaccinat și-n nouă sute șapte, vîrîndu-le pe gît pămîntul […]

  • Armata morților se pune în mișcare

    22 iunie 2021

    Morții dispăruți în lunile pandemiei au început să reapară. Acum au acte în regulă, identitate și adresă. Au redevenit cetățeni ai României, cu drepturi și libertăți, și își trăiesc somnul […]

  • Campania de explicații merge ca unsă

    22 iunie 2021

    Armata română, care coordonează campania de vaccinare prin viitorul general Valeriu Gheorghiță, are explicații. Mai ales pentru faptul că de luni, deja, scade constant numărul persoanelor care se vaccinează zilnic. […]

  • Un omagiu tardiv

    15 iunie 2021

    Acum vreo șapte ani, prin mica publicitate a unui ziar, am făcut, la preț de nimic, o achiziție  de zile mari. Am intrat în posesia nu a unui Ferrari de epocă, […]

  • Subiecte la examenul de incapacitate

    15 iunie 2021

    Liceele bune, atîtea cîte au mai rămas, sînt distruse sistematic prin falsificarea examenului de capacitate. Faptele se petrec în gimnaziu, prin complicitatea părinți-copii-profesori și prin dezastruoasa formulă a examenului unic […]