Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Nea Liviu

Zoom Nea Liviu

Pe 4 iulie a fost sărbătoare mare. Atât în lume, cât mai ales în Secția 23 de Poliție din București. Cei care erați ocupați cu ceva, îmbrăcați de Ziua Americii, poate că nu v-ați găsit vreme să-i transmitețiun un mesaj lui nea Liviu.

Nea Liviu este un polițist care, după o interminabilă carieră de 23 de ani, s-a pensionat. 23 de ani, o carieră mai bătrână decât America însăși. A intrat în Poliție când nu se inventase praful de pușcă și când polițiștii patrulau cu prăștii.

Poliția Română știe însă să-și prețuiască eroii, simbolurile. Iată ce scrie pe site-ul Ministerului de Interne din România: „Acum peste 23 de ani, la Secția 23 Poliție București, în cartierul 23 August, Liviu Iordache își începea cariera de polițist.

(…) Pe Nea Liviu, majoritatea îl cunoașteți de anul trecut, atunci când a prins 3 autori de tâlhărie, în timp ce mergea cu soția sa la cumpărături.

De-a lungul timpului, a prins toată gama de infractori. Hoți de buzunare, spărgători de case, tâlhari și lista poate continua. A fost un polițist veritabil.

Pentru dăruire, implicare și dragoste fața de această meserie, noi îți mulțumim Nea Liviu.
Să fii sănatos și să ai pensie lungă!“

Păi, pensia lungă merge la muncă puțină. Iar dacă e și lungă, și mare, deja vorbim de un pensionar fericit. Nea Liviu al nostru stă mult, mult mai bine ca nea Liviu al lor, ca să zic așa, cel care-și face veacul în atelierul de mecanică al Penitenciarului Rahova.

Îi urăm și noi lui Nea Liviu pensie lungă, sănătate, croazieră în jurul lumii. Cât despre minister, trebuie spus că s-a comportat absolut groaznic cu toți acei eroi ai neamului ieșiți la pensie la 42 sau 43 de ani. Da, au ieșit cu pensii imense, dar asta nu le va șterge din suflete mâhnirea că ministerul nu le-a spus o vorbă, nu le-a cinstit cum se cuvine numele.

2.095 de vizualizări

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia