Of, deci asta e strategia PNL-ului cu Ciucă? Va fi „Bunelul“? Ăsta e personajul Ciucă pentru prezidențiale? Fost general erou ajuns acum la vârsta povestirilor, bunicul Bunel care în toate aparițiile o să ne povestească ceva. L-am văzut lansând candidații PNL la Severin, se apucase omul să-și aducă aminte de excursiile și taberele din copilărie.
Ce nu înțelege PNL: omul pare un bunic senilizat, din păcate, ba chiar un bunic care nici nu are nepoți, însă așa îi dictează lui creierii. Mă rog, un individ care se consideră eroul unei lupte la care nu a luat parte poate să inventeze multe.
În povestea lui Ciucă, nepoții îi spun Bunelu pentru că e un om bun, nu pentru că e bunic, lucru care, de fapt, vorbește mult despre cât îl duce mintea pe nene.
Oricum, PSD-PNL regurgitează la infinit această mantră a „stabilității“. Cu borfași, cu traseiști, cu condamnați, cu anchetați, cu securiștii ajunși politicieni, nu mai contează, să fie cică „stabilitate“. Așa că, vă dați seama, ce stabilitate mai mare decât cu un general mincinos care umblă în blană de Bunel?!
1.616 vizualizări







Armata trebuie să se supună societății civile.
Generalul nu are ce căuta în politică. Armata trebuie să fie sub control civil;
Într o democrație armata trebuie doar să asculte de societatea civilă și niciodată un membru al armatei n-ar trebui în vreme de pace să devină prim ministru sau președintele Senatului sau să candideze la președinție.
Uitați vă ce dezastru a făcut Antonescu.
Cred că dezastrul era deja făcut. Antonescu a venit să salveze ce se mai putea. A încercat și n-a reușit.
Dacă este cineva cu adevărat vinovat de dezastrul României începând cu 1940 și tot ce a urmat, acela a fost regele Carol al ll lea. În timpul lui s-au clocit ouăle de șarpe. El a pierdut Ardealul, Bucovina, Basarabia, Cadrilaterul. El a făcut crimă politică. El a dat drumul câinilor.
Antonescu a fost țapul ispășitor iar pe Carol l-a durut în p…..