Liviu Dragnea a zis că la protestele din 10 august nici nu era în București. Cică se afla la Neptun, cu mai multe familii, bea „niște vin rece“. Iar la final, când au văzut că jandarmii câștigă, au deschis șampaniile.
Florin Cîțu a sintetizat bunăstarea la români într-o intervenție publică de week-end: „În ceea ce privește bunăstarea pe care o vom simți, deja începem să o simțim“. Practic, plecarea pe care o are în față domnul Cîțu. Deja e plecat puțin, dacă nu cumva omul era dus de mult.
Două societăți publice din Voluntari au cumpărat, cu peste 30.000 de euro, medalioane „de protecție“ împotriva COVID, care ar face un scut de protecție de 1,3 metri în jurul purtătorului. Bineînțeles, medalioanele, pentru a fi activate, trebuie asortate cu un lanț cu cruciuliță de 3-4.000 de euro și cu o ie tradițională dacică la măcar 200 de euro.
Episcopul de Giurgiu, Ambrozie, le-a transmis la slujbă enoriașilor: „Nu vă smintiți de ceea ce vedeți la TV, nu vă speriați nici de COVID, nu vă grăbiți să vă vaccinați“. Și, brusc, cozile interminabile de la centrele de vaccinare au dispărut, nimeni nu s-a mai grăbit. Ambrozie ăsta, Teo colaboratorul de la Constanța, ce trebuie să mai facă oamenii ăștia ca să intre la pușcărie? Ce e dincolo de crimă?